Curtea Constituţională a României a respins marţi sesizarea PNL şi USR şi a decis că este constituţională legea privind cumpărarea şi vânzarea de terenuri agricole, informează Agerpres.
CCR a luat în dezbatere marţi obiecţia de neconstituţionalitate formulată de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare ale PNL şi USR, cu privire la dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării/cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr.268/2011 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului.
În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că legea respectivă este constituţională în raport cu criticile formulate.
"Poziţia PNL este că această lege este (...) cu dedicaţie specială pentru baronii PSD, marii latifundiari din zona de Sud a României", declara la începutul lunii iunie liderul deputaţilor liberali, Florin Roman.
El adăuga că legea restrânge dreptul de proprietate, iar terenurile respective sunt "vândute la bani de nimic doar lor".
Roman susţinea că PSD dă dovadă de populism atunci când spune "nu ne vindem ţara", dar promovează un proiect de lege prin care interzice vânzarea participaţiunilor statului la societăţile comerciale şi la companiile naţionale unde statul este acţionar.
Decizie CCR: Legea privind cumpărarea şi vânzarea de terenuri agricole este constituţională
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

998
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
998

547
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
547

28
O treime dintre români se tem că nu vor avea suficiente venituri la pensie (analiză)
28

3.334
Se conturează o ipoteză în cazul medicului ucis: anchetatorii suspectează că autorul ar putea fi o femeie, dar polițiștii au mai multe variante în lucru
3.334

2.171
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.171

51
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit în Capela Tinerilor și a predicat despre Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca
51

3.586
Drumul scurt dintre audieri și ștreang: Un tânăr din Iași a murit la scurt timp după ce a fost audiat într-un caz vechi de 10 ani
3.586

70
Cal legat și abandonat, fără apă şi hrană, salvat de poliţişti într-o intervenţie de urgenţă
70

6.944
Moment astrologic rar: 'Luna Roz' activează energia succesului - 5 zodii dau lovitura în aprilie
6.944

2.561
FOTO Cine este procurorul Rareș Stan, omul-cheie din dosarul tezaurului de la Coțofenești. A instrumentat cazuri grele
2.561

68
Poliţist lovit în cap în timpul unei intervenţii
68

75
Opt persoane reţinute în urma percheziţiilor într-un caz cu infracţiuni silvice
75

2.540
Activistul '#rezist' Cristian Dide, în centrul unui caz atipic: droguri cumpărate 'din spirit civic' și trimise la DIICOT! Prietenul l-a denunțat
2.540
















Comentează