Ministerul Afacerilor Interne a anunţat, sâmbătă, că 54 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România de la începutul conflictului militar din ţara vecină.
"De la începerea conflictului din Ucraina, 54 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Aceşti cetăţeni beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională. Pe întreaga perioadă a procedurii, solicitanţii de azil pot beneficia de cazare în centrele Inspectoratului General de Imigrări, dacă doresc acest lucru, precum şi de măsuri de asistenţă materială, financiară, medicală, consiliere psihologică şi juridică de specialitate, acces la piaţa forţei de muncă şi activităţi de adaptare culturală", se arată într-un comunicat al MAI transmis AGERPRES.
Conform aceleiaşi surse, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 56,4%.
"În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, menţionăm că, în ultimele 24 de ore, 73.030 de persoane, dintre care 14.188 de cetăţeni ucraineni, au intrat în ţară, iar 72.022 de persoane, dintre care 7.298 de cetăţeni ucraineni au părăsit teritoriul României. Totodată, 22.105 mijloace de transport au trecut frontiera pe sensul de intrare şi 21.131 pe sensul de ieşire", se mai menţionează în comunicat.
De la începerea conflictului din Ucraina, 54 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România
București
6°C
Articole Similare

145
Horoscopul zilei de 17 aprilie 2026. Taurii au nevoie de pauză. Află ce se întâmplă cu zodia ta
145

1.194
Alertă pentru utilizatorii Windows: o actualizare falsă fură parole și date bancare
1.194

106
Ministrul Educației, despre cazul microbuzelor electrice: 'Cine a greșit să plătească'
106

342
Moment fără precedent la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe va fi adus pentru prima dată în România
342

55
Tânăr motociclist preluat în stare de inconştienţă de ambulanţă, în urma coliziunii cu o autoutilitară
55

3.035
Se pregătește un proiect de lege! Locuinţele fără apă, canalizare şi gaze ar urma să fie scutite de impozit
3.035

44
Bărbat rănit grav de un utilaj agricol, transportat la spital cu elicopterul SMURD
44

98
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit la schitul din Ciocârlia: 'Satana mereu îi îmbie pe oameni să se înfrupte din lucrurile acestei vieți trecătoare'
98

76
25 de câini care erau ţinuţi într-un apartament, în condiţii mizere, fără hrană, apă și tratamente medicale, preluaţi de ASPA
76

2.293
România s-a prăbușit! Este pe ultimul loc la vânzările în retail din UE / Bulgarii o duc mai bine decât noi
2.293

6.872
Noua lege a salarizării unitare în sistemul bugetar: Bruxelles-ul impune României o condiție (surse)
6.872

626
Podul Giurgiu - Ruse va fi redeschis complet în această vară
626

4.706
Șeful ITM București a fost „mazilit” politic după ce a venit cu un Lamborghini la serviciu (document) / VIDEO
4.706
















Comentează