Uniunea Europeană a declarat din nou o poziție fermă: nicio moleculă de gaz rusesc nu ar trebui să ajungă pe teritoriul european. Adoptarea Regulamentului UE/261/2026, care obligă furnizorii de gaze să demonstreze că exporturile lor nu sunt de origine rusă, oficializează această ambiție. Pe hârtie, obiectivul este nobil. În practică, însă, regulamentul expune nu doar hotărârea UE de a rupe legăturile energetice cu Moscova, ci și o serie de contradicții, amintiri selective și mituri convenabile din punct de vedere politic - Azerbaidjanul devenind din ce în ce mai mult o țintă nemeritată, informează caspianpost.com.
Noile reguli impun exportatorilor să prezinte dovezi ale originii non-rusești înainte ca gazul să treacă frontiera UE, inclusiv la punctele de intrare, cum ar fi stația de compresor Strandzha-1 din Bulgaria. Gazul care intră prin interconexiuni cu Rusia sau Belarus sau prin conducta TurkStream este acum presupus automat că este rusesc, cu excepția cazului în care exportatorii pot demonstra contrariul.
Această abordare nu este doar tehnică. Reflectă o schimbare ideologică către o doctrină a excluderii absolute - o convingere că Europa își poate curăța complet sistemul energetic de moleculele rusești. Însă fluxurile de energie nu funcționează conform sloganurilor politice. Ele urmează logica infrastructurii, realitățile geologice și constrângerile fizice.
Nicăieri această deconectare nu este mai clară decât în acuzațiile recurente conform cărora Azerbaidjanul ar putea reexporta gaze rusești către Europa sub pretextul propriilor aprovizionări. Această narațiune a reapărut proeminent în 2024, când Politico a susținut că exporturile azere în creștere ar putea ascunde volumele rusești. Totuși, această afirmație circulase cu mult timp înainte și fusese deja infirmată, inclusiv de către oficialii UE înșiși.
Importurile UE din Azerbaidjan nu conțin gaz rusesc
Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru Acțiune Climatică și Energie, Tim McPhie, a declarat fără echivoc că importurile UE din Azerbaidjan nu conțin gaz rusesc. Raționamentul a fost simplu: Azerbaidjanul exportă mult mai mult gaz către Europa decât importă din Rusia, ceea ce face ca orice idee de reexport la scară largă să fie matematic imposibilă. UE, a subliniat el, importă doar resurse caspice din Azerbaidjan.
Dincolo de volume, realitatea tehnică este și mai decisivă. Gazul rusesc nu poate intra fizic în Coridorul Sudic de Gaze. Pentru a ajunge în Europa, gazul azer curge de la zăcământul Shah Deniz la Terminalul Sangachal, apoi în Conducta Caucazului de Sud, mai departe prin Conducta Trans-Anatoliană de Gaze Naturale (TANAP) și, în final, în Conducta Trans-Adriatică (TAP). Nu există nicio interconectare fizică între acest sistem și rutele de export rusești. Nicio supapă de acționat. Nicio joncțiune ascunsă. Nicio punct de intrare alternativ.
Cu alte cuvinte, chiar dacă cineva ar vrea să amestece gaz rusesc în Coridorul Sudic de Gaze, nu ar putea.
Totuși, mitul persistă, în mare parte pentru că servește unei funcții politice. El mută atenția de la dependența prelungită a Europei de energia rusească în timpul războiului din Ucraina și o îndreaptă către un suspect extern convenabil.
Timp de aproape trei ani după începerea invaziei la scară largă, Europa a continuat să primească volume substanțiale de gaze rusești prin conducte, majoritatea acestora tranzitând Ucraina. Abia în ianuarie 2025, Kievul a oprit acest tranzit. În această perioadă, statele membre ale UE au plătit Rusiei sute de miliarde de euro pentru combustibili fosili. Potrivit Centrului pentru Cercetare în Domeniul Energiei și Aerului Curat (CREA), până în mai 2025, Rusia câștigase peste 883 de miliarde de euro din exporturile de combustibili de la începutul războiului, inclusiv 209 miliarde de euro numai din țările UE.
BBC a relatat, de asemenea, că țițeiul rusesc continuă să circule prin conducte către Ungaria și Slovacia și că gazul rusesc ajunge în continuare în Europa prin Turcia, volumele fiind chiar în creștere.
Aceste fapte complică claritatea morală proiectată acum de Bruxelles.
Înainte de închiderea rutei de tranzit ucrainene, oficialii UE ar fi explorat, se pare, modalități de a menține fluxul de gaze rusești prin acorduri alternative, inclusiv idei conform cărora companiile europene ar cumpăra gaze din Azerbaidjan și le-ar injecta în conductele rusești care se îndreaptă spre Europa. Obiectivul era continuitatea aprovizionării, nu puritatea morală.
Abia după ce aceste opțiuni s-au prăbușit, UE a îmbrățișat pe deplin retorica prohibiției absolute.
Nimic din toate acestea nu înseamnă că UE greșește atunci când caută independența energetică față de Rusia. Diversificarea este rațională. Reducerea vulnerabilității strategice este sensibilă. Însă rescrierea istoriei recente și proiectarea responsabilității asupra Azerbaidjanului nu sunt nici corecte, nici oneste.
Reputația Azerbaidjanului
Azerbaidjanul și-a construit reputația de partener energetic de încredere tocmai pentru că își îndeplinește promisiunile, prin intermediul unei infrastructuri transparente și al unor contracte pe termen lung. Coridorul Sudic de Gaze a fost proiectat, finanțat și construit pentru a aduce gaz caspic - nu gaz rusesc - în Europa. Întreaga sa arhitectură reflectă acest scop.
Baku nu are niciun interes să pună în pericol această credibilitate prin implicarea în scheme care ar fi ușor detectabile prin verificare tehnică, documentară și geochimică.
Azerbaidjanul se va conforma noului regulament al UE. Va furniza certificate, documente de origine, date tehnice și orice dovezi suplimentare necesare la punctele de trecere a frontierei. Acest lucru este evident.
Ceea ce ar trebui pus sub semnul întrebării este narațiunea mai largă.
Insistența bruscă a Europei asupra purității la nivel molecular vine după ani de compromis pragmatic, toleranță tăcută și plăți record către Rusia. După ce a beneficiat de aceste acorduri, Bruxelles-ul încearcă acum să demonstreze hotărâre morală prin impunerea unor reguli maximaliste și prin acceptarea unor insinuări despre partenerii care au acționat în mod constant în cadrul unor sisteme transparente și verificabile fizic.
Securitatea energetică nu poate fi construită pe memorie selectivă și teste de puritate simbolică.
Dacă UE își dorește cu adevărat un viitor energetic sustenabil după deznodământul rusesc, trebuie să trateze partenerii de încredere ca pe niște atuuri, nu ca pe niște suspecți. Azerbaidjanul este o parte a soluției, nu problema.
Comentează