Apropiaţii opozantului rus Boris Nemţov, asasinat în luna februarie în plin centrul Moscovei, au prezentat marţi un raport cu 'probe exhaustive' privind ingerinţa militară a Rusiei în Ucraina, stabilită plecând de la mărturiile soldaţilor sau ale rudelor lor, lucru negat cu fermitate de Kremlin, potrivit AFP.
Într-un raport de 64 de pagini, intitulat 'Putin. Războiul', redactat pe baza anchetelor realizate de Boris Nemţov înainte de a fi ucis, sunt prezentate 'dovezi exhaustive' şi dezvăluiri ale 'unor martori-cheie' privind ingerinţa Rusiei în conflictul dintre separatiştii proruşi şi forţele Kievului prooccidental în estul Ucrainei, a indicat opozantul Ilia Iaşin, copreşedintele partidului RPR-Parnas (liberal) al lui Nemţov.
Potrivit lui Iaşin, care a prezentat raportul în faţa presei, trupele ruse au trecut pentru prima dată 'în masă' frontiera ucraineană în august 2014, asigurând reuşita contraofensivei rebelilor la Ilovaisk şi pe frontul de la sud de Doneţk.
Alte trupe au fost trimise ulterior în ianuarie şi februarie pentru a-l determina pe preşedintele ucrainean Petro Poroşenko să se aşeze la masa negocierilor de la Minsk şi în timpul luptelor pentru oraşul strategic Debalţevo, potrivit acestuia.
'Toate succesele militare cheie ale separatiştilor au fost realizate de unităţi ale armatei ruse', a afirmat Iaşin, care recunoaşte totuşi că toate elementele raportului au fost colectate în Rusia, fără o investigaţie la faţa locului, în Ucraina.
'Nici Putin, nici generalii săi nu au curajul să recunoască agresiunea militară împotriva Ucrainei. Minciuni laşe şi ipocrite sunt prezentate ca mare înţelepciune politică', a afirmat el.
Potrivit estimărilor raportului postum al lui Nemţov, cel puţin 150 de soldaţi ruşi au fost ucişi din august şi până la sfârşitul lui decembrie 2014 şi încă 70 în lunile ianuarie şi februarie din 2015.
Elementele adunate de Boris Nemţov provin din 'surse deschise', din 'surse anonime de la Moscova' şi din mărturiile familiilor soldaţilor căzuţi în Ucraina, care l-au contactat în încercarea de a obţine compensaţiile financiare promise de autorităţi.
Cele mai multe dintre probele prezentate de apropiaţii opozantului asasinat au fost deja dezvăluite de presa rusă şi străină în lunile precedente.
Bisăptămânalul de opoziţie Novaia Gazeta a publicat în luna martie un interviu cu un tânăr soldat rus care afirmă că unitatea sa de tancuri a fost desfăşurată în Ucraina.
Media ruse au cerut în august 'adevărul' asupra prezenţei militare ruse în Ucraina, după ce au fost raportate o serie de înhumări ale unor soldaţi în Rusia, morţi în condiţii necunoscute. În acea perioadă, zece paraşutişti ruşi au fost capturaţi în estul Ucrainei de forţele ucrainene. Preşedintele rus Vladimir Putin a explicat că aceştia 's-au pierdut' pur şi simplu.
În acest raport, Nemţov încercase să facă estimări şi în ceea ce priveşte pierderile înregistrate de bugetul de stat al Rusiei ca urmare a situaţiei din Ucraina. Acţiunile militare din estul Ucrainei au costat bugetul rus aproximativ 53 miliarde de ruble (circa 930 de milioane de euro), potrivit estimărilor făcute de economistul Serghei Aleksaşenko, citat de newsru.com.
În plus, se spune în raport, pentru întreţinerea refugiaţilor din regiunile Doneţk şi Lugansk, Rusia a cheltuit din iulie anul trecut circa 80 miliarde de ruble (1,4 miliarde de euro), conform aceleiaşi publicaţii.
Kremlinul a refuzat să comenteze cu privire la acest raport prezentat marţi de apropiaţi ai opozantului Boris Nemţov.
'Nu am citit acest raport şi, prin urmare, nu pot spune nimic', a reacţionat laconic Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus.
De ce a fost asasinat adversarul lui Putin. Ce conținea Raportul secret
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

145
Sărutul pe mâna femeii este considerat drept agresiune. Spania pune la zi un gest de politețe din cele mai vechi timpuri
145

242
Tulburător: Cotard, boala care îî face pe oameni să creadă că au murit, deși respiră, se hrănesc și merg
242

577
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
577

296
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
296

179
Cine și cum s-a stabilit ca ora să aibă 60 de minute. Au încercat modificarea acestei 'reguli' dar fără succes
179

967
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
967

156
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
156

1.567
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
1.567

1.040
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
1.040

714
Cerere total neașteptată. Ne-au amenințat cu represalii, dar vor să joace cu noi. Iran a propus un meci amical cu România
714

284
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
284

311
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
311

491
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
491
















Comentează