Deputatul Daniel Constantin, membru al partidului Pro România şi fost ministru al Agriculturii, declară, într-o postare duminică pe pagina sa de socializare, că deficitul României în comerţul cu produse agroalimentare înregistrat în acest an este rezultatul politicilor guvernamentale greşite, concentrate mai mult pe "raportări triumfaliste".
"Din păcate, acesta este rezultatul politicilor guvernamentale greşite, concentrate mai mult pe raportări triumfaliste de 'producţie la hectar', decât pe calitate", a afirmat deputatul Daniel Constantin.
El a apreciat că acest fenomen are mai multe cauze, printre care: politica economică bazată exclusiv pe consum, lipsa/schimbarea politicilor de a aduce valoare adăugată produselor obţinute, lipsa politicilor guvernamentale de recâştigate a pieţei naţionale şi de identificare a noi pieţe de desfacere.
"Oamenii consumă având venituri mai bune şi o putere de cumpărare crescută (până în luna octombrie, când a început să scadă). În lipsa investiţiilor care să susţină cererea, produsele cumpărate vin în majoritate din import! (...) În dorinţa (legitimă) de a atrage cât mai multe fonduri europene, ministerul a schimbat regulile, astfel încât s-au investit mai mulţi bani în zona de utilaje pentru producţie (nu spun că nu era nevoie şi aici) şi nu în unităţi de procesare. Astfel că am ajuns ca în balanţa comercială să avem din ce în ce mai multe produse de bază exportate decât produse procesate. Cantitatea de floarea soarelui exportată este mai mult decât dublă anul acesta", a exemplificat Constantin.
Totodată, el a adăugat că exportul pe pieţele terţe "a scăzut semnificativ" după mulţi ani de creştere, în contextul lipsei unor campanii de promovare pe plan extern.
"Agricultura României a crescut şi continuă să crească incontestabil. Au fost şi vor mai fi fonduri europene care vor contribui la creşterea suprafeţelor cultivate şi la îmbunătăţirea producţiei la hectar. Dacă politicile de comercializare în comun, de procesare a produselor, de marketing pentru recâştigarea pieţei naţionale şi de câştigare de noi pieţe nu se vor avea în vedere, singurii ani de balanţă comercială pozitivă 2013-2014 vor rămâne o amintire frumoasă", a conchis deputatul.
Deficitul României în comerţul cu produse agroalimentare s-a majorat la 820,9 milioane de euro în primele opt luni din acest an, fiind de peste două ori mai mare faţă de nivelul consemnat în aceeaşi perioadă din 2016, însă în uşoară scădere faţă de primul semestru, când a depăşit 1,064 miliarde de euro.
Conform datelor centralizate la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), transmise la solicitarea AGERPRES, în perioada ianuarie - august 2017, exporturile de alimente s-au majorat cu 5,1%, până la 3,818 miliarde de euro, în timp ce importurile au crescut cu aproape 15%, totalizând 4,639 miliarde de euro.
România a exportat în ţările Uniunii Europene produse agroalimentare în valoare de 2,328 miliarde de euro, iar în ţările terţe de 1,489 miliarde de euro, în timp ce importurile din spaţiul comunitar au totalizat 3,814 miliarde de euro la opt luni, cele din spaţiul extracomunitar cifrându-se la 824,8 milioane de euro.
Statistica Ministerului Agriculturii arată că în relaţia cu Uniunea Europeană, România are un deficit de 1,485 miliarde de euro, dar faţă de ţările terţe înregistrează un excedent de 664,8 milioane de euro în comerţul cu produse agroalimentare.
Daniel Constantin: Deficitul României în comerțul cu produse agroalimentare este rezultatul politicilor guvernamentale greșite
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

1.515
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
1.515

1.676
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
1.676

57
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
57

3.940
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
3.940

3.734
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.734

158
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
158

109
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
109

2.686
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.686

1.282
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.282

1.944
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.944

4.195
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
4.195

6.860
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
6.860

6.139
Vlad Voiculescu, prima reacție după ce România a pierdut procesul uriaș cu Pfizer: Aruncă pisica în curtea lui Florin Cîțu
6.139
















Comentează