Danemarca a anunţat joi că a arestat trei femei ce se raliaseră organizaţiei jihadiste Stat Islamic (SI) şi pe care le-a repatriat de curând împreună cu cei 14 copii ai lor în timpul unei operaţiuni de anvergură întreprinsă din nordul Siriei împreună cu Germania, prima operaţiune de acest fel pentru ţara scandinavă, informează AFP, citat de agerpres.
Cele trei mame de naţionalitate daneză şi cei 14 copii ai lor, evacuaţi miercuri din tabăra din Roj (nord-estul Siriei) au ajuns în noaptea de miercuri spre joi pe micul aeroport din Karup, în vestul Danemarcei, potrivit unui comunicat al serviciilor sociale.
Imediat la sosire cele trei mame au fost arestate de poliţie. Ele sunt anchetate pentru "promovare de activităţi teroriste", precum şi pentru "intrare şi locuire într-o zonă de conflict", au precizat autorităţile daneze.
Multă vreme reticentă la orice formă de repatriere, Copenhaga a anunţat la mijlocul lunii mai că intenţionează să repatrieze din Siria 19 copii danezi ai unor părinţi jihadişti, din cauza condiţiilor inumane din taberele de detenţie.
Danemarca intenţionează de asemenea să repatrieze cinci copii născuţi din părinţi danezi şi care se află în continuare în Siria, însă cele trei mame ale acestor copii, care au fost decăzute din cetăţenia lor daneză şi nu sunt vizate de o repatriere, nu şi-au dat acordul.
În cursul aceleiaşi operaţiuni, întreprinsă cu sprijinul logistic al armatei americane, Germania a repatriat din Siria 8 femei şi 23 de copii, a anunţat Berlinul în timpul acestei nopţi.
Danemarca a arestat trei femei ce se raliaseră organizaţiei jihadiste Stat Islamic şi pe care le-a repatriat de curând împreună cu cei 14 copii ai lor
București
14°C
Articole Similare

673
VIDEO Atac armat la consulatul israelian din Istanbul: trei oameni uciși
673

976
Trump critică din nou NATO, chiar înaintea vizitei șefului Alianței la Washington: „Au făcut tot posibilul să nu ajute” - Groenlanda revine în prim-plan
976

3.594
VIDEO Revoluție în energie: Primul 'roi de centrale electrice' din lume apare în Europa. Sistemul care produce curent non-stop
3.594

116
Ministrul apărării italian: Războiul din Iran a pus în pericol leadershipul global al SUA
116

6.874
VIDEO Explozie și incendiu de proporții în apropierea Podului Americilor, peste Canalul Panama
6.874

269
O majoritate a canadienilor consideră că aderarea ţării la Uniunea Europeană este o idee bună
269

9.317
Declarația care șochează Europa. Rusia ar putea ataca România pentru a bloca livrările către Ucraina: 'Bombardați și distrugeți'
9.317

4.812
Un fost director al CIA vorbește despre un concept cu totul nou de război: Se modifică tot ceea ce cunoșteam până în prezent
4.812

5.162
Liderul suprem al Iranului nu poate conduce țara: S-ar afla în stare de inconștiență, tratat în secret pentru o afecţiune „gravă”
5.162

2.617
Iranul vrea să-și protejeze centralele cu „lanțuri umane” după amenințarea lui Donald Trump
2.617

84
India face un pas important în programul nuclear civil
84

8.688
Cutremur politic la Washington! Democrații cer demisia șefului Pentagonului după acuzații grave legate de războiul din Iran
8.688

3.163
Mai mult companii aeriene se pregătesc pentru raționalizarea combustibilului: Zborurile vor fi anulate/ Oamenii rămân fără vacanțe
3.163
















Comentează