Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, joi, în conferinţa de presă în cadrul căreia a fost prezentat oficial, că este important ca toată lumea să uite ce a făcut el în precedentele două mandate la gruparea ardeleană şi a precizat că nu este salvatorul clubului, conform agerpres.
"Parcă nici nu am plecat de la CFR. Am avut o perioadă extraordinară la Cluj, m-am simţit excelent şi chiar şi când am plecat am spus că mă voi întoarce într-o zi. Din fericire pentru mine, oferta a venit mai repede decât mă aşteptam şi iată-mă aici din nou, gata să muncesc. Încercăm să câştigăm meciuri, să câştigăm trofee şi să facem performanţă. Acesta este motivul care m-a făcut să vin aici. Ştiu pretenţiile şi presiunea care sunt la Cluj. Nu sunt oameni de neînlocuit în fotbal. E clar că nu sunt eu salvatorul clubului CFR. E important să uităm tot ce am făcut eu până acum la CFR. Nu mă mai ajută nici pe mine, nici pe jucători şi nici pe fani. Plecăm de la zero toţi şi sper să fiu apreciat pentru ceea ce voi face în continuare, nu pentru ceea ce am făcut. Pe nimeni nu mai interesează ce a fost, toată lumea vrea rezultate", a afirmat tehnicianul.
"Patronul m-a întrebat dacă vreau să fiu antrenor. Am discutat detaliile, dar nu m-am băgat eu în alte discuţii pentru că nu e treaba mea. Eu am avut o relaţie foarte bună mereu cu patronul clubului, am plecat în condiţii bune de aici, m-am întors în condiţii bune. Aşadar nu a contat decât faptul că patronul de aici m-a dorit foarte mult", a adăugat el.
Petrescu susţine că îi va fi mai greu de această dată pentru că preia echipa în timpul campionatului, fără să facă pregătirea din vară şi fără să realizeze transferurile pe care şi le-ar fi dorit.
"E clar că e mult mai greu decât prima oară când a venit, pentru că atunci am venit de la începutul sezonului şi am putut să îmi aleg jucătorii, să fac pregătirea fizică şi cantonamentele. Acum am venit mai târziu, nu a fost aşa de uşor cu transferurile... Nu am găsit ceea ce mi-aş fi dorit eu 100% şi nici pregătirea nu am putut să o fac. Dar asta nu este o scuză dacă nu aş avea rezultate. Sunt bărbat şi ştiu ce trebuie să fac. Sunt convins că nu contează stilul de joc şi ce voi face, doar rezultatele sunt importante. Îmi a fost foarte dor de atmosfera de aici, de jucători, de abia aştept să îi îmbrăţişez şi să plecăm împreună la luptă", a explicat antrenorul.
În opinia lui Dan Petrescu, CFR Cluj se va lupta pentru titlu cu Universitatea Craiova, FCSB şi poate cu FC Rapid: "Am fost plecat în Spania şi am urmărit foarte puţine meciuri din acest campionat. Dar sunt convins că va fi o luptă grea pentru titlu, aşa cum va fi o luptă grea şi în subsolul clasamentului. Adversare la titlu cred că sunt acelaşi, le ştie toată lumea, Craiova, FCSB... eu ştiu cine poate să mai apară? Poate o surpriză ca Rapid, la cum a început. Vom vedea cum decurg lucrurile".
Dan Petrescu a fost numit, marţi, în funcţia de antrenor al echipei de fotbal CFR Cluj. El îl înlocuieşte pe Marius Şumudică, cel care şi-a reziliat sâmbătă contractul cu campioana României după doar trei luni, deoarece ''ambiţiile conducerii privind parcursul european din acest sezon erau altele'', după cum a motivat clubul într-un comunicat.
Petrescu este cel mai titrat antrenor din istoria grupării CFR Cluj, cu trei titluri consecutive câştigate, 2017/2018, 2018/2019 şi 2019/2020.
El a mai condus formaţia clujeană în două mandate, 10 iunie 2017 - 5 iunie 2018 şi 22 martie 2019 - 30 noiembrie 2020.
Dan Petrescu: Parcă nici nu am plecat de la CFR. E important să uităm tot ce am făcut eu aici, nu sunt salvatorul clubului
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

9
Rapperul J. Cole va juca baschet în China, la Nanjing Monkey Kings
9

12
CSM București U17 s-a calificat în finala turneului preliminar de la Ankara
12

22
Guvernul și FRF pregătesc candidatura pentru finala Ligii Europa 2028 sau 2029
22

34
Gabriele Gravina a demisionat din funcția de președinte al Federaţiei Italiene de Fotbal
34

23
Iga Swiatek anunță un nou antrenor după începutul dificil de sezon
23

47
Sezonul de schi din Poiana Brașov s-a încheiat cu 1,7 milioane de treceri
47

34
Universitatea Craiova critică modificările aduse la Legea 4/2008
34

50
Cum vrea ministrul Apărării să o trimită pe Steaua în Superliga: Apel la mediul privat
50

84
Ionel Dănciulescu revine pe banca tehnică după mai bine de un deceniu
84

41
Cătălin Cîrjan a făcut pasul cel mare. Dezvăluiri despre momentul în care i-a dat inelul iubitei sale
41

55
Propunerile pentru noul selecționer al României ajung pe masa Comisiei Tehnice
55

53
Iga Swiatek și-a prezentat noul antrenor. A colaborat 17 ani cu Nadal
53

5.536
VIDEO Ministrul Apărării și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este la CSA Steaua: Sesizează procurorii DNA de urgență
5.536
















Comentează