Vicepremierul Dan Barna a afirmat, luni, că discuţiile din coaliţia de guvernare pe tema desfiinţării Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) au reprezentat "un moment hazliu", pentru că reprezentanţii PNL au spus că au o soluţie, fără să o precizeze.
Barna a menţionat că discuţiile vor continua şi săptămâna viitoare.
"La subiectul SIIJ a fost un moment hazliu, cu adevărat hazliu astăzi, pentru că colegii de la PNL ne-au spus că ar avea o soluţie, dar nu ne-o spun şi a fost aşa: 20 de minute - jumătate de oră de discutat cu izuri de tabără. Vor continua discuţiile săptămâna viitoare, sperăm să vedem dacă identificăm şi o soluţie care să funcţioneze şi să depăşim această buturugă mică care se face din ce în ce mai mare", a afirmat Barna după şedinţa coaliţiei, potrivit Agerpres.
El a adăugat că vor mai avea loc discuţii în această săptămână şi speră să se găsească o formulă până săptămâna viitoare.
"Vă spuneam că a fost un moment distractiv pentru că ziceam: da, trebuie să respectăm deciziile, recomandarea Comisiei de la Veneţia, da, toată lumea e de acord. Cam care ar fi varianta? Păi, să respectăm legile, recomandarea Comisiei de la Veneţia. Deci, cum? Păi, să respectăm recomandarea Comisiei de la Veneţia. Chiar a fost autentic un moment distractiv, comic, dacă nu ar fi fost şi cumva neproductiv la acest moment. Vor mai avea loc discuţii săptămâna aceasta, am convenit lucrul acesta, o să vedem dacă până săptămâna viitoare chiar găsim o formulă care să reflecte şi mai mult ceea ce a fost, ceea ce proiectul Guvernului face deja, pentru că recomandarea Comisiei de la Veneţia exact asta spune: că desfiinţarea SIIJ cu revenirea competenţelor pe materie la cele trei parchete - DNA, DIICOT şi Parchetul General - este varianta firească şi normală", a mai spus Barna.
Întrebat dacă USR PLUS menţine condiţia de aprobare a PNDL 3 în funcţie de aprobarea proiectului SIIJ în forma actuală, Barna a spus: "Nu este vorba de condiţie. Sunt priorităţi ale acestei coaliţii care, din punctul nostru de vedere, trebuie să fie îndeplinite, să fie agreate în cadrul coaliţiei pentru că, altfel, dacă luăm, aşa, pe sărite ceva ce satisface agenda sau interesul doar unui partid sau altuia din coaliţie, nu e nici sănătos, nici funcţional pentru coaliţie. Deci, toate aceste obiective despre care am vorbit şi astăzi rămân în continuare pe agenda de priorităţi pentru perioada următoare şi sunt rămân, în continuare, optimist că vom găsi o soluţie".
Dan Barna, scos din sărite de partenerii de la PNL: 'La subiectul SIIJ a fost un moment hazliu. Ne-au spus că ar avea o soluţie, dar nu ne-o spun'
București
10°C
Articole Similare

44
Guvernul înăsprește legislaţia pentru exploatarea agregatelor minerale din terasă
44

1.930
Ciprian Ciucu anunță concedieri în șapte instituții: Din 267 de posturi vor rămâne 155
1.930

3.748
Președinția României, mesaj de ultimă oră în criza combustibililor, după întâlnirea lui Nicușor Dan cu Guvernul și cu industria petrolieră
3.748

1.899
Nicușor Dan a izbucnit de Ziua Romilor, dar are planuri cu etnia: "Este nevoie de un efort comun! mai sunt multe de făcut"
1.899

3.259
Elena Lasconi spune că a fost audiată de DIICOT în scandalul fotografiilor trucate: Eu nu sunt procuror
3.259

5.579
Discuții aprinse în PSD. Vasile Dîncu: 'Există o presiune din teritoriu pentru schimbare'
5.579

145
Claudiu Târziu avertizează: Eliminarea dreptului de veto în UE ar anula suveranitatea României. Critici dure la adresa lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan
145

224
Nicoleta Pauliuc: Imediat după sfintele sărbători vom începe o evaluare a industriei de apărare
224

5.286
Scandal pe hainele second-hand: Un proiect de OUG al Ministerului Mediului stârnește controverse și temeri privind închiderea magazinelor
5.286

97
Ciprian Ciucu: Programele Arte şi Evenimente Urbane Bucureşti vor fi auditate
97

169
Motreanu: Reprezentanţi ai PSD, obişnuiţi cu limbajul dublu, par surprinşi că Bolojan elimină privilegii, respectându-şi angajamentele
169

3.603
Guvernul devine „jupân” în criză: explicația Palatului Victoria pentru cele 84 de OUG-uri emise
3.603

6.450
VIDEO Momentul în care Ilie Bolojan a profețit tot ceea ce se întâmplă azi în România
6.450
















Comentează