Curtea Constituţională de la Berlin a anulat miercuri alegerile locale din septembrie 2021 din capitala germană, perturbate de numeroase disfuncţionalităţi, o situaţie inedită care va implica organizarea unui nou scrutin, potrivit France Presse și Agerpres.
''Alegerile pentru Camera Reprezentanţilor şi adunările de district sunt declarate nule în întreaga zonă electorală'', a anunţat Ludgera Selting, preşedinta Curţii Constituţionale din Berlin.
Această instanţă a invocat pentru decizia sa, lucru rar în istoria recentă germană, ''frecvenţa şi gravitatea erorilor la vot'', având drept rezultat ''erori sistemice în pregătirea alegerilor''.
Un nou scrutin, cu aceiaşi candidaţi, trebuie să fie organizat în termen de 90 de zile, data probabilă fiind 12 februarie 2023. Berlinul este în prezent condus de fosta ministră Franziska Giffey (SPD), în fruntea unei coaliţii formate cu Verzii şi cu extrema stângă Die Linke.
Alegătorii berlinezi au fost chemaţi la urne pe 26 septembrie pentru a-şi desemna deputaţii din Bundestag, membrii Camerei Reprezentanţilor locale şi ai adunărilor din 12 districte ale oraşului. Un referendum local privind eventuala expropriere a marilor grupuri imobiliare a fost de asemenea organizată pe 26 septembrie.
Or, capitala germană era, în acea zi de duminică, în parte paralizată de organizarea maratonului de la Berlin, la care particip anual câteva zeci de mii de persoane.
Rezultatul a fost că numeroşi alegători s-au plâns că nu au putut merge să voteze din cauza acestor perturbări sau au trebuit să aştepte ore întregi, ajungând la urne după ora oficială de închidere a birourilor de vot.
Diferitele alegeri au fost de asemenea perturbate de prezenţa unor buletine de vot eronate sau de lipsa buletinelor de vot, ca şi de un număr de urne insuficiente.
Curtea Constituţională de la Berlin, decizie rară: Alegerile locale din 2021 trebuie să se repete
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.370
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
1.370

253
UE intră tare peste Snapchat: Suspiciuni grave privind exploatarea copiilor pe platformă
253

347
Curățenia de Paște poate fi periculoasă. Produsele care pot provoca leziuni pulmonare
347

982
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
982

1.434
FOTO Casa lui Karl Lagerfeld, scoasă la vânzare la un preț neașteptat: surpriza vine din România
1.434

1.870
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
1.870

1.786
VIDEO Ce va face Rogobete dacă PSD decide ca miniştrii social-democraţi să demisioneze: 'Unul dintre scenarii este într-adevăr acesta'
1.786

2.562
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
2.562

794
VIDEO Plata pe performanță în spitale stârnește controverse. Alexandru Rogobete avertizează: 'Mai mulți șefi de secție decât pacienți'
794

2.899
Ucrainenii intră pe o piață profitabilă din România: Preiau o fabrică ce va deveni hub strategic de producție în UE și la nivel global
2.899

545
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
545

3.204
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
3.204

1.922
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.922
















Comentează