Legendarul Garry Kasparov va fi căpitanul-nejucător al echipei Europei la Cupa Naţiunilor, una din competiţiile şahistice care se va desfăşura online după izbucnirea pandemiei de coronavirus, scrie EFE.
Echipele Rusiei, Statelor Unite, Europei, Chinei, Indiei şi Restului Lumii vor disputa între 5 şi 10 mai Cupa Naţiunilor, fiecare echipă având câte patru jucători, cărora li se adaugă rezervele.
Rusul Kasparov, fost număr unu mondial timp de două decenii, va fi căpitanul-nejucător al echipei Europei. Cel mai bine cotat dintre componenţii acesteia, pe locul 5 în clasamentul mondial, cu 2.860 de puncte, este francezul Maxime Vachier-Lagrave, care era unul dintre liderii Turneului Candidaţilor de la Ekaterinburg (Rusia) în momentul suspendării acestei competiţii din cauza pandemiei.
Echipa Europei este completată de armeanul Levon Aronian, olandezul Anish Giri, polonezul Jan-Krzysztof Duda şi două femei, ucraineanca Ana Muziciuk şi georgiana Nana Dzagnidze.
Regulamentul prevede ca în cvartetele titulare ale fiecărei echipe să fie cel puţin o femeie.
Prin prisma clasării jucătorilor săi, favorită este echipa Chinei, ce a reuşit o dublă istorică la ultima Olimpiadă de şah. Cu o medie de 2.717 puncte ELO, China este urmată de Europa (2.687), Rusia (2.662), Statele Unite (2.641), India (2.605) şi Restul Lumii (2.597).
Cel mai important jucător chinez este numărul trei mondial, Ding Liren, învins recent de campionul mondial, norvegianul Magnus Carlsen, în semifinalele turneului online organizat de acesta din urmă. Alături de Ding se află Wang Hao, numărul 12 mondial şi participant la Turneul Candidaţilor, numărul 1 mondial în şahul feminin, Hou Yifan, de patru ori campioană mondială, şi actuala campioană mondială, Ju Wenjun.
Principalul jucător al echipei Rusiei este Ian Nepomniaşci, care era celălalt lider al Turneului Candidaţilor în momentul suspendării acestuia. Lui i se alătură Vladislav Artemiev, Serghei Karjakin şi Aleksandra Goriacikina. Dmitri Andreikin şi Olga Ghiria figurează ca rezerve.
Statele Unite contează în primul rând pe vicecampionul mondial Fabiano Caruana şi pe Hikaru Nakamura, învins duminică de Magnus Carlsen în finala turneului organizat de acesta. Alături de ei sunt Wesley So, Leinier Dominguez, Irina Krush şi Anna Zatonskih.
India, al cărei căpitan este rusul Vladimir Kramnik, contează mai ales pe fostul campion mondial Viswanathan Anand, care la 50 de ani se menţine printre cei mai buni 15 jucători ai lumii. Anand este însoţit de Vidit Gujrathi, Pentala Harikrishna, Humpy Koneru, Adhiban Baskaran şi Harika Dronavalli.
Echipa Restului Lumii, condusă de azerul Teimur Radjabov, câştigător al Cupei Mondiale FIDE anul trecut, îi include pe iranianul Alireza Firouzja, în vârstă de 16 ani, peruanul Jorge Cori, egipteanul Bassem Amin, cel mai bun jucător african, ucraineanca Maria Muziciuk şi kazaha Dinara Saduakasova. Preşedintele FIDE, rusul Arkadi Dvorkovici, este căpitanul echipei.
Printre participanţii la Cupa Naţiunilor sunt şase foşti campioni mondiali şi alţi doisprezece şahişti care au candidat la tron.
Organizată de Federaţia Internaţională de Şah (FIDE) şi platforma Chess.com, Cupa Naţiunilor va avea un format asemănător cu al turneului de golf Ryder Cup.
Premiile puse în joc se ridică la 180.000 de dolari, conform FIDE. Pentru a garanta fair play-ul pe durata turneului, jucătorii vor fi supervizaţi de arbitrii internaţional afiliaţi la FIDE, prin intermediul videoconferinţei.
Turneul va debuta pe 5 mai, iar cele mai bune două echipe se vor înfrunta într-o Superfinală pe 10 mai. Federaţia internaţională se aşteaptă la o audienţă de câteva milioane la nivel mondial.
Cupa națiunilor la șah, online - Garry Kasparov va fi căpitanul-nejucător al echipei Europei
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

7
Chelsea înregistrează cea mai mare pierdere din fotbalul englez
7

63
Reacția lui Fabio Capello după ce Italia a ratat calificarea la Cupa Mondială: O rușine
63

25
Emma Răducanu se retrage de la turneul de la Linz
25

220
Cutremur la FRF! Stoichița pleacă, Hagi își aduce omul de suflet - surse TruMedia
220

12.929
Judecătorii CCR, lovitură de proporții pentru Gigi Becali: Pierde dreptul de a folosi numele Steaua/ Efecte și în procesul pentru 37 de milioane de euro
12.929

65
Adrian Mutu nici nu vrea să audă de o revenire la fosta sa echipă: Oamenii trebuie să-și ia banii de acolo'
65

41
A venit nota de plată. Dinamo a fost amendată pentru bannerul afișat la meciul cu Rapid
41

29
Alex Pop visează la un trofeu cu Dinamo: 'Aș sacrifica campionatul'
29

84
Fabio Capello, tranșant după ce Italia nu s-a calificat la CM: 'O ruşine şi o tragedie'
84

60
Programul meciurilor din etapele 5-6 din play-off şi play-out în Superliga
60

39
S-a votat. Anul 2027, 'Anul Ilie Năstase'
39

825
Negocieri dure. Ce condiții pune Gică Hagi pentru a prelua naționala României. Când va face FRF anunțul
825

3.986
Lovitură majoră pentru ultrași / Legea 4 a fost modificată în Senat: măsuri mai stricte și pedepse mai dure pe stadioane, spectacol pirotehnic interzis după fluierul de start
3.986















Comentează