Ramazan Gur a ajuns în România în vremuri în care toate afacerile aveau succes. Așa că n-a fost o surpriză pentru nimeni faptul că un banal comerciant de măsline a devenit peste noapte proprietarul unei afaceri foarte profitabile. Clientela a fost, însă, aleasă după sprânceană, iar publicul țintă al afacerii pare să fi fost, încă de la început, mediul administrativ. Cei care își amintesc de începuturile lui Gur în Dobrogea spun că e genul de comerciant care a avut luxul de a-și alege clientela cu grijă: funcționari publici, angajați ai Internelor, șefi de instituții publice și, foarte important, oameni din Justiție. „Rețeaua măslinelor” s-a construit cu răbdare, implicând oameni din toate palierele puterii publice, astfel încât astăzi Ramazan Gur este unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri ai Dobrogei, favorizat în preluarea proiectelor imobiliare profitabile de către administrația locală și protejat la cel mai înalt nivel, notează Sfinx.ro.
Cum sa iti cladesti un imperiu imobiliar cu ajutorul statului corupt care vinde putere pe masline…maslinele lui Ramazan Gur
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

2.066
Ministrul Energiei estimează cât timp vor fi prețuri mari la carburanți
2.066

154
Piața jocurilor de noroc din România: ce arată datele despre piața nelicențiată (black market)
154

21
CCIR și provincia Guangdong identifică oportunități concrete de investiții și parteneriat industrial
21

66
Gazele naturale se ieftinesc puternic în Europa după acordul dintre SUA și Iran
66

31
INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a scăzut cu 7,6% în primele două luni
31

4.951
Mai țineți minte ratele uriașe din pandemie? Băncile care au 'manipulat ROBOR' au primit acum o notă de plată colosală
4.951

3.112
Românii se vor topi în casă vara aceasta. Facturile la energie vor exploda pentru cei care pornesc aerul condiționat
3.112

68
VIDEO Radu Miruță, despre efectele crizei combustibililor în România: "Orice penurie se transformă într-o problemă de securitate naţională"
68

47
Gigantii tech și Anthropic se unesc pentru un model AI performant de securitate cibernetica
47

87
Redresarea pieței petrolului: cum și de ce țițeiul american WTI a crescut la un preț premium față de Brent
87

71
Perspective sumbre pe piața energiei: războiul prelungește criza gazelor și a electricității până în 2029
71

56
Lipsa contractelor GNL pe termen lung reprezintă o potențială amenințare pentru sud-estul Europei
56

3.008
Sfârșitul unei ere? IT-ul, cândva sigur și bine plătit, lovit de valul AI: Concedieri masive în rândul marilor companii tech
3.008
















Comentează