Ultimul şef al serviciilor de informaţii ale Iugoslaviei comuniste, Zdravko Mustac, condamnat de justiţia germană pentru asasinarea unui disident croat în 1983, a fost extrădat joi din Germania în Croaţia, unde are de executat o pedeapsă de 40 de ani de închisoare, transmite AFP preluat de agerpres.
Zdravko Mustac, în vârstă de 77 de ani, a ajuns la Zagreb cu o cursă de linie de la Munchen şi a fost transferat ulterior într-un penitenciar din capitală, a transmis televiziunea naţională croată HRT.
În 2016, justiţia germană i-a condamnat pe Mustac şi pe fostul adjunct al acestuia, Josip Perkovic, la detenţie pe viaţă pentru complicitate la asasinarea disidentului croat Stjepan Djurekovic.
Justiţia din Croaţia, ţară unde nu există detenţia pe viaţă, a reexaminat în 2018 dosarul lui Perkovic şi Mustac, reducându-le pedepsele la 30, respectiv 40 de ani.
Josip Perkovic a fost deja extrădat din Germania în luna iulie.
Victima a fost împuşcată şi lovită cu un satâr de trei atacatori neidentificaţi, într-un garaj folosit ca tipografie la Wolfratshausen, în apropiere de Munchen.
Potrivit acuzării, mobilul asasinatului a fost reducerea la tăcere a lui Stjepan Djurekovic, care deţinea informaţii compromiţătoare despre fiul unui responsabil iugoslav de prim-plan.
Mustac şi Perkovic au fost predaţi justiţiei germane în 2014 în baza unui mandat de arestare european, căruia Croaţia, stat membru al Uniunii Europene din 2013, era obligat să-i dea curs.
Guvernul croat se opunea judecării lor în Germania şi, cu puţin timp înaintea aderării la UE, a trecut prin parlament o lege care interzicea transferul în străinătate al cetăţenilor săi pentru fapte comise înainte de august 2002.
Dosarul a afectat pentru o vreme relaţiile dintre Zagreb şi Berlin, dar, la presiunea partenerilor săi europeni, Croaţia a amendat ulterior acest text.
Croaţia:Fostul şef al serviciilor de informaţii ale Iugoslaviei comuniste, condamnat pentru omor, extrădat din Germania
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

1.095
Va folosi Trump bomba atomică asupra Iranului? - Casa Albă dezminte însă Trump a amenințat cu anihilarea totală
1.095

29
Rusia pierde noua cursă spațială - Decizia luată de Moscova în timp ce NASA celebrează un zbor istoric
29

44
Incendiu la o fabrică de armament din Cehia - șapte persoane au fost arestate
44

3.324
Stenograme. Momentul în care Putin a izbucnit în hohote de râs - Viktor Orban, către liderul rus: „Sunt la dispoziția dumneavoastră, în orice problemă!” (presă)
3.324

3.400
Premieră: China a intrat în „miezul” Pământului / A forat la o adâncime de peste 3.400 de metri pentru acces la lacurile subglaciare
3.400

195
Netanyahu înainte de termenul limită stabilit de Trump: Zdrobim regimul iranian „cu o intensitate crescândă”
195

6.864
Președintele Iranului răspunde ultimatumului lui Donald Trump: "Peste 14 milioane de iranieni sunt gata să-și sacrifice viața pentru țară"
6.864

86
Rusia şi EAU au convenit să îşi coordoneze eforturile în contextul crizei din Orientul Mijlociu
86

2.795
Explicația neașteptată a lui Bill Gates: De ce preferă oamenii 'leneși' pentru sarcini dificile
2.795

41
Taiwanul este hotărât să îşi consolideze cooperarea militară cu SUA
41

4.414
Pentagonul caută portițe de ieșire pentru ca administrația Trump să nu fie acuzată de crime de război în Iran. Planuri la limita legalității
4.414

116
IDF și-a încheiat desfăşurarea trupelor sale la sol în sudul Libanului
116

44
Guvernul de la Paris avertizează tinerii: gazul ilariant poate ucide
44
















Comentează