Preşedintele peruan, Martin Vizcarra, a numit joi un nou guvern, cu nouă miniştri noi, printre care un disident al opoziţiei fujimoriste, la trei zile după ce a dizolvat parlamentul şi a convocat alegeri legislative anticipate, notează AFP preluat de agerpres.
Noul guvern numără 19 miniştri, dintre care opt femei.
Gustavo Meza Cuadra, un diplomat de carieră şi fost ambasador la ONU, a fost numit ministru de externe. Francesco Petrozzi, un solist de operă ales deputat în 2016 sub culorile opoziţiei fujimoriste înainte de a rupe legăturile cu aceasta, a primit portofoliul Culturii.
Luni seară, şeful statului a pronunţat dizolvarea parlamentului, controlat de opoziţia fujimoristă, şi a convocat alegeri legislative anticipate la 26 ianuarie. Parlamentarii au ripostat votând, cu o majoritate de 86 de voturi din totalul de 130, suspendarea lui pentru un an şi înlocuirea cu vicepreşedinta Mercedes Araoz.
Aceasta din urmă a demisionat între timp şi a renunţat la postul de preşedinte interimar încredinţat de parlament. Preşedintele Vizcarra, foarte popular în rândul peruanilor din cauza luptei sale împotriva corupţiei, a primit sprijinul responsabililor militari, guvernatorilor şi primarilor.
Primă forţa politică după alegerile din 2016, opoziţia fujimoristă este în pierdere de viteză şi ar putea deveni minoritară după alegerile din ianuarie.
Keiko Fujimori, 44 de ani, fiica fostului preşedinte Alberto Fujimori (1990-2000), se află în arest preventiv de 11 luni în cadrul uriaşului scandal Odebrecht - de la numele unui gigant brazilian din domeniul construcţiilor - care zguduie clasa politică latino-americană.
Criza politică fără precedent a luat sfârșit în Peru. Preşedintele Vizcarra a numit un nou executiv
Explorează subiectul
Articole Similare

531
China a dezvăluit un proiect care îngrozește planeta: ce este Luanniao, nava-mamă dotată un arsenal precum în filmele SF
531

754
Ce tehnologie se pare că ar fi fost utilizat SUA în raidul care a dus la capturarea lui Nicolás Maduro
754

1.445
Apar ipoteze șocante în cazul românului care a încercat să răpească o fetiță în Italia
1.445

434
Zelenski, anunț important: Kievul a încheiat noi acorduri de ajutor militar cu aliaţii săi din Europa
434

572
Iranienii au scandat duminică sloganuri împotriva autorităţilor de la ferestrele şi acoperişurile caselor lor
572

751
'V-a căzut o bancnontă pe jos': escrocii au găsit o tehnica de distragere care transformă orice retragere de numerar într-un jaf
751

25
Atacuri aeriene israeliene au făcut patru morţi în estul Libanului
25

463
Operațiune de forță: SUA capturează un alt petrolier sancționat ce venea din Venezuela
463

64
Poliţia din Ucraina infirmă informaţiile privind un presupus schimb de focuri într-un mall din Hmelniţki
64

642
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski a făcut bilanțul săptămânii: Rusia a folosit 1.300 de drone, peste 1.200 de bombe ghidate și 50 de rachete, majoritatea balistice
642

2.409
Plan controversat readus în joc de Moscova: Rusia vrea plasarea Ucrainei sub administraţie internaţională
2.409

1.245
Donald Trump alocă cinci miliarde de dolari pentru Gaza și cere demilitarizarea completă a Hamas!
1.245

5.830
Premierul Slovaciei izbucnește după discuțiile cu Marco Rubio: Kievul șantajează Ungaria cu livrările prin conducta Drujba
5.830

















Comentează