Guvernul japonez a anunţat vineri că vrea să depună rapid un proiect de lege care să autorizeze primirea mai multor lucrători străini pentru a combate în parte lipsa forţei de muncă ce afectează deja grav unele sectoare, relatează France Presse preluată de Agerpres.
"Cât mai rapid posibil", a răspuns purtătorul de cuvânt al executivului, Yoshihide Suga, întrebat asupra datei la care textul va fi prezentat parlamentului.
Punerea în practică ar putea avea loc din aprilie 2019.
Guvernul intenţionează să creeze un nou statut de viză care, teoretic, va permite imigranţilor cu calificări inferioare celor cerute de obicei să intre pe teritoriul japonez pentru a lucra acolo timp de 5 ani.
Cu toate acestea, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite cerinţe, inclusiv cunoştinţe de limba japoneză care să le permită "să depăşească handicapul din viaţa de zi cu zi", ceea ce ar însemna deja mai mulţi ani de studiu efectuaţi.
Cei cu cea mai bună calificare şi un nivel ridicat de limbă japoneză ar putea beneficia de un permis de şedere mai lungă şi să li se permită să vină cu familiile lor.
Cu toate acestea, politica de imigraţie a Japoniei, o ţară mai degrabă închisă, "nu se schimbă", a insistat Suga, nerăbdător să liniştească populaţia care se teme de o sosire masivă de străini.
Domeniile agriculturii, comerţului cu amănuntul, construcţiilor, îngrijirea persoanelor în vârstă sau a copiilor mici duc lipsă de forţă de muncă, fiind neatrăgătoare pentru japonezi din cauza condiţiilor de muncă şi a salariilor mici.
Comunitatea de afaceri (cu Federaţia Keidanren în frunte), al cărei apropiat este prim-ministrul Shinzo Abe, pledează demult să se deschidă mai mult uşa străinilor, dar guvernul trebuie să jongleze prudent pentru a nu stârni furia naţionaliştilor, care sunt de asemenea principalii susţinători populari ai Partidului Liberal Democrat (PLD).
Programele precedente de primire a unui număr limitat de imigranţi, pentru o perioadă determinată şi primirea de instruire înainte de a se întoarce în patria lor, au fost criticate ca o exploatare a mâinii de lucru ieftine.
Potrivit statisticilor oficiale, Japonia număra în 2017 aproximativ 1,28 milioane de lucrători străini dintr-o populaţie de 128 de milioane de locuitori.
Mai mult de o treime (459.000 de persoane) sunt soţii sau soţiile unor cetăţeni japonezi, sud-coreeni prezenţi de foarte mult timp în Japonia, dar care şi-au păstrat naţionalitatea de origine şi chiar descendenţi cetăţeni străini ai japonezilor care au emigrat.
Criza forței de muncă afectează și Japonia. Guvernul japonez vrea să accelereze primirea lucrătorilor străini
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

514
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
514

675
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
675

47
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
47

1.410
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
1.410

58
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
58

2.026
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
2.026

2.829
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
2.829

1.685
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.685

56
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
56

2.313
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.313

39
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
39

2.075
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.075

83
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
83
















Comentează