Preşedintele american Donald Trump, al cărui al doilea mandat este zdruncinat de moartea unui infirmier la Minneapolis, ucis de ofiţeri de poliţie federali, a anunţat luni că îl trimite la faţa locului pe consilierul său pe probleme de imigrare, Tom Homan, un personaj cheie în administraţia sa, relatează AFP, potrivit Agerpres.
"Îl trimit pe Tom Homan în Minnesota în această seară. Nu a fost implicat în acea zonă, dar cunoaşte şi apreciază mulţi oameni de acolo. Tom este dur, dar corect, şi îmi va raporta direct", a scris preşedintele american pe reţeaua sa Truth Social.
Ţarul frontierelor
"Ţarul frontierelor", aşa cum este cunoscut în presa americană, este unul dintre principalii arhitecţi ai politicii anti-imigraţie duse de administraţia americană.
Tom Homan pare însă mai puţin expus în presă decât alte figuri din administraţia Trump, în faţa scandalului provocat de moartea la Minneapolis a lui Alex Pretti, sâmbătă, şi a lui Renee Good, pe 7 ianuarie, doi cetăţeni americani împuşcaţi mortal de agenţi federali în marja mobilizărilor împotriva operaţiunilor poliţiei imigrării (ICE).
În schimb, secretarul pentru Securitate Internă, Kristi Noem, la fel ca alţii, a venit rapid în sprijinul ofiţerilor federali implicaţi, atacând simultan victimele, fără a aştepta efectuarea vreunei anchete.
Modul în care a gestionat evenimentele atrage critici aspre la Casa Albă, conform presei americane, care relatează şi despre dezacorduri aprinse între ea şi Tom Homan.
Trump își moderează tonul
Duminică seară, Trump a afişat un ton relativ reţinut, neobişnuit, declarând pentru Wall Street Journal, cu privire la moartea infirmierului Alex Pretti: "Analizăm situaţia, revizuim totul şi vom lua o decizie".
Acest ton contrastează puternic cu cel adoptat, de exemplu, de consilierul extrem de influent şi radical Stephen Miller, care l-a numit pe Alex Pretti "ucigaş" într-un mesaj distribuit pe X de vicepreşedintele JD Vance.
Combaterea imigraţiei ilegale a fost o promisiune cheie în campanie a lui Donald Trump, dar sondajele arată o respingere tot mai mare din partea americanilor a modului în care această politică este implementată.






























Comentează