Reducerea competenţei DNA este o vulnerabilitate a societăţii româneşti, a afirmat, marţi, procurorul-şef Crin Bologa, la interviul pentru un nou mandat, adăugând că a constatat o reducere "masivă" a instrumentării dosarelor de evaziune fiscală din momentul în care instituţia nu mai are competenţa pentru a lucra astfel de cauze.
"Este o vulnerabilitate reducerea competenţei nu pentru DNA, ci pentru rolul şi scopul DNA în societate. Este o vulnerabilitate a societăţii româneşti în momentul în care noi avem procurori specializaţi, avem o structură completă şi complexă şi noi am pierdut competenţa de a instrumenta cazuri evaziune fiscală. Reglementările nu ne permit să protejăm fondurile naţionale în aceeaşi măsură ca fondurile europene. De asemenea, prin dezincriminarea aproape totală a abuzului în serviciu, noi am cerut să ni se dea competenţa pentru delapidare, dar în anumite condiţii, de competenţă ridicată, de exemplu: peste 200.000 de euro prejudiciul şi săvârşită de persoane cu calitatea prevăzută de articolul 13. Deci, vulnerabilitatea nu este a noastră, este a societăţii româneşti, pentru că nu foloseşte la maximum o structură ca DNA", a explicat Bologa, la interviul susţinut la Ministerul Justiţiei.
El a menţionat că a constatat o reducere "masivă" a instrumentării dosarelor de evaziune fiscală, după ce DNA a pierdut competenţa pe aceste cauze.
"Eu am constatat că de când DNA a pierdut competenţa pe evaziune fiscală nu mai există dosare importante de evaziune fiscală. Evaziunea fiscală este instrumentată de organe de poliţie sub supravegherea Parchetelor de pe lângă Tribunal. Nu au specialiştii noştri, nu au serviciu tehnic şi nu au procurorii noştri pregătiţi profesional. Am constatat că apare o reducere masivă a instrumentării dosarelor de evaziune fiscală şi a trimiterii în judecată pentru aceste fapte, deşi se constată că în jurul nostru este foarte multă evaziune fiscală", a arătat Crin Bologa.
Cei doi candidaţi pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Crin Bologa, şi Marius Ionuţ Voineag, procuror în cadrul DNA - susţin interviul, marţi, în faţa unei comisii conduse de ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.
Crin Bologa atrage atenția în interviul de la MJ: 'Reducerea competenţei DNA este o vulnerabilitate a societăţii româneşti'
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

7
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
7

327
Schimbări majore în București: dispar parcările gratuite pentru mașini electrice și hibride / Reorganizare radicală la PMB (proiecte)
327

537
VIDEO Ucraina continuă loviturile asupra infrastructurii petroliere ruse - Rafinăria din Ufa este în flăcări
537

1.681
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
1.681

1.742
O studentă a găsit metoda perfectă de copiat la teste. Aceasta a transformat-o într-o adevărată afacere
1.742

2.111
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
2.111

2.005
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
2.005

2.401
Scandal la ANAF - peste 200 de mașini confiscate au dispărut. Șeful Fiscului: 'Nu pot să confirm și nici să infirm / Suntem în plin proces de inventar'
2.401

2.301
Vești fabuloase pentru nativii acestor două zodii: toate lucrurile încep să se așeze în favoarea lor
2.301

4.004
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
4.004

2.473
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
2.473

742
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
742

2.015
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
2.015
















Comentează