Un bărbat de 33 de ani din comuna ieşeană Butea este acuzat că şi-a ucis, marţi, mama, lovind-o în cap cu o bucată de lemn. El a fost dus la audieri.
Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, s-au deplasat la casa familiei, iar primele cercetări arată că nu exista ordin de protecţie în acest caz, potrivit news.ro.
Femeia de 64 de ani ar fi fost lovită în cap cu o bucată de lemn chiar de către fiul ei, în urma unui scandal iscat între cei doi.
Poliţiştii au precizat că nu au înregistrat sesizări anterioare privind existenţa unor conflicte între mamă şi fiu.
Bărbatul a fost dus la audieri
Bărbatul a fost dus la audieri, pe numele său fiind întocmit dosar penal pentru omor.
O altă crimă a avut loc luni
O femeie în vârstă de 35 de ani a fost ucisă de partenerul său. Tragedia s-a petrecut în județul Iași, iar bărbatul, în vârstă de 45 de ani, a fost depistat la scurt timp.
„La data de 26 ianuarie a.c., în jurul orei 18:45, polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Hârlău au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat și-ar fi agresat fizic concubina, survenind decesul”, se arată în informarea emisă de IPJ Iași.
La fața locului s-au deplasat polițiştii care au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat trupul unei femei, de 35 de ani.
Ulterior, o echipă din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale Iași, împreună cu un procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea de cercetări.





























Comentează