Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a apreciat joi că ministrul Sănătăţii, Victor Costache, chiar dacă nu se află într-o situaţie de incompatibilitate din punct de vedere legal, se poate confrunta cu o problemă din punct de vedere moral, în momentul în care ia decizii pentru sectorul privat, potrivit Agerpres.
"Probabil că dacă răspunsul (ANI, n.r.) este unul care îi permite ministrului să activeze în continuare în mediul privat, lucrurile, să zicem că, până aici, sunt în regulă. Eu ca liberal, nu pot să merg pe o formulă care să fie constrângătoare şi restrictivă. În fond, cred că cei care ocupă funcţii publice e foarte bine că îşi menţin o legătură cu viaţa reală. Că e în sectorul public sau cel privat rămâne discutabil. De ce? Pentru că acum intervine al doilea aspect. Dacă nu este o incompatibilitate legală, cred că e o problemă de ordin moral. Da, este după părerea mea o problemă de ordin moral, pentru că în momentul în care tu, ca ministru, începi să reglementezi pentru mediul privat în care lucrezi, sigur că se ridică nişte semne de întrebare. Şi aici trebuie să fie ministrul foarte atent şi, bineînţeles şi primul ministru (...) pentru ca să nu fie perceput că toate deciziile pe care le ia sunt decizii care să favorizeze sectorul privat", a spus liderul ALDE, la TVR1.
Totodată a subliniat că un ministru trebuie să aibă credibilitate astfel încât deciziile sale să nu genereze suspiciuni în ce priveşte neutralitatea sa.
"Eu cred că în sistemul de sănătate, apariţia sistemului privat a adus o îmbunătăţire substanţială, pentru că îi pune şi pe cei din sectorul public în concurenţă cu ceilalţi. Sectorul privat de foarte multe ori e mai bine organizat, mai eficient, mai costisitor. Însă nu toată lumea îşi poate permite să meargă în sistemul privat. Tu dacă vii, ca ministru, şi vrei să începi să reglementezi şi trebuie să ai credibilitatea şi lumea să aibă şi încredere în ceea ce faci, pentru că eşti obiectiv, trebuie să fii foarte atent cu îşi reglezi raporturile cu sectorul din care provii. Dacă nu ai o poziţie de neutralitate, atunci sigur că se ridică nişte suspiciuni care pot sau nu să fie întemeiate. Dar ele se ridică şi e foarte greu să le îndepărtezi atâta vreme cât îţi păstrezi legătura cu zona respectivă", a menţionat Tăriceanu.
Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a afirmat joi că a făcut toate demersurile legale pentru a se convinge că în timpul său liber poate profesa.
"Ca ministru, am făcut toate demersurile legale pentru a mă convinge că în timpul meu liber pot profesa. Nu e un moft, ci o necesitate. Pot salva vieţi, când nu sunt la minister. Fac acest lucru din pasiune, rupând din timpul alocat familiei mele. Şi credeţi-mă, e greu să aleg: să merg în sala de operaţii sau să stau alături de copiii mei. La Spitalul Polisano, aşa cum am spus aseară la B1 TV, operaţiile sunt pro bono, dar legea m-a obligat să semnez un contract de muncă. Jurnaliştii l-au prezentat, dar precizez că aveam nevoie de acest contract ca să profesez legal în weekend, ca medic primar. Altfel, ar fi însemnat să fac operaţii în afara legii. Pentru a evita orice discuţie, înainte de a prelua mandatul de ministru, am făcut demersuri la cea mai înaltă instituţie a statului, abilitată în acest domeniu, Agenţia Naţională pentru Integritate", a explicat ministrul pe Facebook.
C.P. Tăriceanu, despre ministrul Sănătăţii: Dacă nu este o incompatibilitate legală, cred că e o problemă de ordin moral
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

321
Scandalul Pfizer ar putea ajunge în Parlament. Gheorghe Piperea cere audieri urgente: România nu ar trebui să plătească
321

510
Situaţie critică în agricultură şi din industria alimentară! Florin Barbu îi acuză pe Ilie Bolojan și Alexandru Nazare: Nu am fost chemat la Guvern!
510

38
Ambasada turcă la Bucureşti: Mircea Lucescu nu a fost doar un antrenor, ci şi un ambasador al prieteniei dintre Turcia şi România
38

704
AUR bate cu pumnul în masă: NU facem alianță cu partidele de la guvernare și nici nu susținem un guvern minoritar
704

472
Radu Miruţă, despre riscurile de atac în România: Nu avem nicio indicaţie cum că Iranul ar avea o intenţie de a ataca o ţară membră NATO
472

1.205
„Mulțumim pentru momentele extraordinare”: reacția lui Ilie Bolojan la moartea lui Mircea Lucescu
1.205

1.107
Nicușor Dan, reacție după decesul lui Mircea Lucescu: „O veste care întristează profund România”
1.107

2.186
Reacțiile politicienilor la moartea lui Mircea Lucescu: Sorin Grindeanu, Diana Șoșoacă, Călin Georgescu, mesaje de suflet
2.186

493
Date alarmante: România, pe locul 2 în lume la conținut cu abuzuri asupra copiilor / Propunere legislativă pentru pedepse mai dure și răspundere extinsă
493

193
Europarlamentar Șerban Dimitrie Sturdza: Nu plâng de mila postului TV care a rămas fără licență, dar nici nu cred că CNA este drept și echidistant
193

26
Senat: 18 iulie - Ziua Naţională a Rezistenţei Anticomuniste din România
26

1.392
Ciprian Ciucu iese la atac: 'PSD-iștii sunt debusolați. Ei au probleme cu Bolojan'
1.392

89
„Lift pentru viață” prinde contur: soluțiile studenților, premiate în Senat, ar putea ajunge în blocurile fără lift
89
















Comentează