Creșterea incidenței ratei de infectare îciuda unei excelente campanii de vaccinare a determinat autoritățile israeliene să folosească mesaje text şi localizarea prin GPS pentru a verifica dacă persoanele care se întorc din ţările cu o incidenţă deosebit de mare a cazurilor de COVID-19 respectă regulile de carantină, relatează luni dpa, potrivit Agerpres.
Oamenii vor primi un mesaj text cu un link şi vor trebui să-l acceseze pentru a împărtăşi coordonatele GPS cu autorităţile în timpul carantinei de o săptămână, a explicat luni un purtător de cuvânt al ministrului securităţii publice Omer Bar-Lev. Cei care nu accesează linkul vor avea parte de controale de la poliţie ca şi înainte, a declarat purtătorul de cuvânt.
În plus, de acum înainte numai călătorii vor mai putea să intre în terminalul de plecări al Aeroportului Internaţional Ben Gurion din apropiere de Tel Aviv. Însoţitorii vor trebui să rămână în exterior, a confirmat un purtător de cuvânt al autorităţii aeroportului.
De asemenea, aşteptarea călătorilor nu mai este permisă în clădire.
De la mijlocul lunii iunie, numărul de infectări cu coronavirus din Israel a crescut masiv. Potrivit informaţiilor oficiale, acest tren a fost probabil declanşat iniţial de cei reveniţi de peste hotare care au încălcat regulile de carantină.
Luni, Ministerul Sănătăţii a anunţat 1.398 de cazuri noi în ultimele 24 de ore, iar numărul celor grav bolnavi a crescut la 108, dar nu s-au raportat decese asociate COVID-19. Cele mai multe dintre noile cazuri sunt legate de varianta Delta a coronavirusului, potrivit datelor oficiale.
Peste 57% dintre 9,3 milioane de locuitori ai ţării sunt deja deplin vaccinaţi. Campania de vaccinare din Israel a fost una de foarte mare succes, în special la început, când a progresat rapid.
După o anumită stagnare, ea a început să-şi ia din nou avânt din cauza creşterii numărului de cazuri, notează dpa.
COVID-19 - Țara care va folosi localizarea prin GPS pentru a verifica respectarea carantinei
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.314
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
1.314

965
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
965

61
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
61

1.833
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
1.833

68
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
68

2.522
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
2.522

3.178
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
3.178

1.908
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.908

61
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
61

2.464
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.464

40
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
40

2.162
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.162

95
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
95
















Comentează