Spania îşi accelerează campania de vaccinare anti-COVID19 şi va inocula complet 25 de milioane de persoane până la sfârşitul lunii iulie, a declarat marţi premierul Pedro Sanchez, confirmând de asemenea obiectivul de a vaccina 70% dintre spanioli până la sfârşitul lunii august, relatează Reuters potrivit Agrpres.
"Ritmul vaccinării se va accelera în aprilie şi apoi în fiecare lună vom îmbunătăţi ritmul de vaccinare faţă de luna precedentă", a declarat Sanchez în cadrul unei conferinţe de presă, atribuind un început lent al campaniei întârzierilor de livrare de către producătorul de vaccinuri AstraZeneca în întreaga Uniune Europeană.
Obiectivul stabilit pentru iulie se referă la 53% din populaţia de 47 de milioane de locuitori a Spaniei, sau 64% dintre toţi adulţii, şi este în mare măsură în concordanţă cu obiectivul UE de a inocula 70% din populaţia sa adultă până în iulie.
Sanchez a declarat că numărul celor complet vaccinaţi va depăşi numărul cumulat de cazuri de COVID-19, care luni ajunsese la 3,3 milioane, până săptămâna viitoare.
Scopul guvernului nu este extinderea stării de urgenţă, care se încheie pe 9 mai după ce a fost în vigoare timp de şase luni, dacă cifrele vor permite acest lucru, a adăugat el.
Numărul infectărilor a crescut constant de aproape trei săptămâni, însă rămâne cu mult sub nivelurile observate în alte părţi ale Europei.
Spania va primi 87 de milioane de doze de vaccin anti-COVID19 în perioada aprilie-septembrie, a mai spus Sanchez, volumul livrărilor în al doilea trimestru fiind preconizat să depăşească de 3,5 ori nivelul din ianuarie-martie.
COVID-19 - Spania intenţionează să-şi vaccineze complet 53% din populaţie până la sfârşitul lunii iulie
București
9°C
Articole Similare

1.082
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
1.082

866
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
866

59
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
59

1.706
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
1.706

66
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
66

2.374
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
2.374

3.082
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
3.082

1.842
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.842

58
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
58

2.416
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.416

39
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
39

2.138
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.138

88
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
88
















Comentează