Polonia se află la începutul celui de-al treilea val de infectări cu COVID-19, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, în momentul în care la nivel naţional s-a anunţat o creştere mare a numărului de cazuri zilnice, relatează Reuters potrivit Agerpres.
Polonia a ridicat unele restricţii, deschizând recent pârtiile de schi, precum şi cinematografele, hotelurile şi teatrele care funcţionează în prezent la o capacitate de 50%, însă autorităţile au avertizat că restricţii ar putea fi reintroduse în funcţie de situaţia pandemică.
"Suntem la începutul celui de-al treilea val, situaţia nu este atât de dinamică ca în Slovacia sau Cehia..., însă, din păcate, observăm această tendinţă ascendentă", a declarat Wojciech Andrusiewicz pentru jurnalişti. "Săptămânal observăm, din păcate, o tendinţă în creştere cu 20% a cazurilor", a mai spus oficialul polonez.
El a adăugat că aproximativ 10% din cazurile de COVID-19 din Polonia sunt cazuri de infectare cu varianta britanică a coronavirusului.
Polonia a raportat vineri 8.777 de noi cazuri de coronavirus şi 241 de decese.
În total, ţara a raportat 1.623.218 cazuri şi 41.823 de decese asociate COVID-19.
COVID-19 - Polonia a intrat în al treilea val al pendemiei
București
9°C
Articole Similare

956
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
956

830
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
830

57
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
57

1.642
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
1.642

64
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
64

2.306
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
2.306

3.032
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
3.032

1.799
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.799

57
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
57

2.395
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.395

39
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
39

2.127
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.127

87
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
87
















Comentează