Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Vaslui a decis, marţi, în şedinţă extraordinară suspendarea cursurilor organizate faţă în faţă, în 59 de clase din 16 unităţi şcolare din judeţ, în urma unor cazuri de infectare în rândul elevilor sau al cadrelor didactice, măsura fiind valabilă timp de 14 zile, notează Agerpres.
"Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui a adoptat Hotărârea nr. 30 prin care se aprobă suspendarea cursurilor în scenariile 1 şi 2 în 97 de clase din 16 unităţi de învăţământ în contextul confirmării unor cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2. În perioada de suspendare a cursurilor, conducerile celor 16 unităţi de învăţământ trebuie să dispună efectuarea dezinfecţiei curente şi terminale a spaţiilor, respectiv în clase, săli, holuri şi toalete. De asemenea, pe perioada celor 14 zile de suspendare toţi contacţii din cadrul unităţilor de învăţământ ai cazurilor confirmate vor fi izolaţi sau carantinaţi la domiciliu", precizează sursa citată.
Potrivit datelor prezentate de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui, la această dată dintre cele 640 de unităţi şcolare din judeţ, 490 funcţionează după scenariul verde, 145 după scenariul galben, iar în cinci instituţii de învăţământ autorităţile au decis funcţionarea după scenariul roşu. Dintre cele cinci unităţi de învăţământ în care cursurile sunt exclusiv online, una nu are infrastructura potrivită, în trei au fost confirmate infectări cu noul coronavirus, iar una a fost închisă din cauza ratei de infectare în rândul populaţiei din localitate.
COVID-19 - Încă 97 de clase din 16 unităţi de învăţământ din Vaslui au trecut pe varianta cursurilor online
București
8°C
Articole Similare

249
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
249

196
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
196

557
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
557

1.942
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
1.942

10.494
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
10.494

2.326
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.326

1.481
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.481

1.679
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.679

3.805
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.805

2.685
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.685

5.052
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
5.052

118
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
118

2.582
Raed Arafat respinge virulent acuzațiile din spațiul public, după descinderile procurorilor: Nu există angajări fictive la DSU
2.582
















Comentează