Guvernul american a finalizat contractele pentru achiziţionarea a 200 de milioane de doze suplimentare de vaccin împotriva COVID-19 în cadrul campaniei sale de vaccinare în masă, a anunţat joi preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, citat de AFP și preluat de agerpres.
Joi după-amiază, "am semnat contractele pentru alte 100 de milioane de vaccinuri Moderna şi 100 de milioane de vaccinuri Pfizer", a spus el în timpul unei vizite la Institutul Naţional de Sănătate (NIH) din apropiere de Washington.
"Suntem acum pe drumul cel bun pentru a avea suficiente vaccinuri pentru 300 de milioane de americani până la sfârşitul lunii iulie", aproape întreaga populaţie adultă, a adăugat preşedintele democrat.
La sfârşitul lunii ianuarie, el a anunţat această comandă ca iminentă. Ea se adaugă celor 200 de milioane de doze deja comandate de la fiecare companie.
După începutul haotic din decembrie, statele au accelerat ritmul: 46,3 milioane de doze au fost administrate şi cel puţin 34,7 milioane de persoane au primit cel puţin o doză, aproximativ 10% din populaţie.
Guvernul urmează să furnizeze un milion de doze la circa 6.500 de farmacii, unde americanii sunt obişnuiţi să îşi facă vaccinurile antigripale. Ele trebuie să injecteze primele doze cu începere de vineri.
Producţia de vaccinuri a fost, de asemenea, mărită, iar stadioanele campionatului american de fotbal pot servi drept locuri de vaccinare, potrivit AFP.
Coronavirus: SUA au mai cumpărat 200 de milioane de doze de vaccin (Biden)
București
17°C
Articole Similare

16
Incendiu la o fabrică de armament din Cehia - șapte persoane au fost arestate
16

1.715
Stenograme. Momentul în care Putin a izbucnit în hohote de râs - Viktor Orban, către liderul rus: „Sunt la dispoziția dumneavoastră, în orice problemă!” (presă)
1.715

2.598
Premieră: China a intrat în „miezul” Pământului / A forat la o adâncime de peste 3.400 de metri pentru acces la lacurile subglaciare
2.598

169
Netanyahu înainte de termenul limită stabilit de Trump: Zdrobim regimul iranian „cu o intensitate crescândă”
169

6.189
Președintele Iranului răspunde ultimatumului lui Donald Trump: "Peste 14 milioane de iranieni sunt gata să-și sacrifice viața pentru țară"
6.189

81
Rusia şi EAU au convenit să îşi coordoneze eforturile în contextul crizei din Orientul Mijlociu
81

2.582
Explicația neașteptată a lui Bill Gates: De ce preferă oamenii 'leneși' pentru sarcini dificile
2.582

39
Taiwanul este hotărât să îşi consolideze cooperarea militară cu SUA
39

4.228
Pentagonul caută portițe de ieșire pentru ca administrația Trump să nu fie acuzată de crime de război în Iran. Planuri la limita legalității
4.228

115
IDF și-a încheiat desfăşurarea trupelor sale la sol în sudul Libanului
115

43
Guvernul de la Paris avertizează tinerii: gazul ilariant poate ucide
43

93
Guvernul francez lansează un avertisment pentru tineri privind pericolele consumului de protoxid de azot
93

7.402
Trump, amenințare fără precedent împotriva Iranului: „O întreagă civilizație va pieri în această seară, fără să mai poată fi readusă la viață vreodată”
7.402
















Comentează