Studenţii reşiţeni au realizat şi au distribuit, până în prezent, 455 de viziere de protecţie pentru cei din linia întâi în lupta împotriva COVID-19 potrivit Agerpres.
"Grupul de iniţiativă al Universităţii 'Eftimie Murgu' din Reşiţa, format din cadre didactice şi studenţi, au făcut un prim bilanţ al campaniei 'Şi nouă ne pasă. În şi pentru comunitate!', după două săptămâni de activitate. Până în prezent au fost realizate şi distribuite gratuit 455 de viziere de protecţie către diferite entităţi din regiunea Banatului de Munte, aflate, prin natura activităţii, în prima linie de luptă împotriva pandemiei SARS-CoV-2. Pe această cale aducem mulţumiri pentru efortul şi munca permanentă depusă de echipa din universitatea noastră, angrenată în această iniţiativă civică, precum şi celor care, prin donaţiile realizate, au sprijinit nemijlocit campania, de la entităţi publice şi private, la persoane fizice. Campania continuă", afirmă prorectorul universităţii reşiţene, Christian Chioncel.
Vizierele au fost distribuite către Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa (la 14 secţii din cele trei staţionare), Serviciul Judeţean de Ambulanţă Caraş-Severin, Căminul pentru Persoane Vârstnice Reşiţa, Centrul de îngrijire şi asistenţă "Sfânta Maria" Reşiţa, Inspectoratul de Jandarmi judeţean "Gl. Bg. Vasile Zorzor" Caraş-Severin, Crucea Roşie Română, filiala Caraş-Severin, Centrul de Transfuzie Sanguină Reşiţa, Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş - Compartimentul boli infecţioase.
Coronavirus - Studenţii reşiţeni au realizat şi au distribuit, până în prezent, 455 de viziere de protecţie
București
15°C
Articole Similare

0
FOTO Polițiștii Capitalei l-au luat pe sus pe bărbatul acuzat că incinta la violenţă şi ură împotrivia românilor / Festival de încălcare a legii pe rețelele de socializare
0

13
Subsectoare de plajă, scoase la licitație pe litoralul românesc. Apele Române anunță zonele scoase la licitație și calendarul
13

44
Ce nu ai voie să faci în Săptămâna Mare: Obiceiuri interzise de la Duminica Floriilor până în Sâmbăta Mare din Săptămâna Patimilor
44

25
FOTO Captură majoră a Gărzii de Mediu: sute de kilograme de somn, transportate ilegal din Italia
25

2.138
CSM motivează avizul negativ pentru procurorul propus la șefia Parchetului General: lipsă de viziune și răspunsuri ezitante (Document)
2.138

40
A încercat să violeze două angajate ale unor săli de jocuri din Paşcani: un bărbat a fost aretstat preventiv
40

7
Consiliul Județean Neamț construiește o centrală fotovoltaică pentru Spitalul Județean
7

4.006
VIDEO Scene de necrezut în Galați: un bărbat, umilit public și „răstignit” în batjocură. Imagini șocante ies la iveală, poliția reacționează
4.006

2.720
Decizie în cazul sociologului Alfred Bulai: fostul profesor de la SNSPA a fost trimis în judecată pentru abuzuri
2.720

30
Un bărbat a murit în urma unui accident de muncă, în subteranul minei Petrila. Acesta avea o problemă medicală
30

3.416
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
3.416

164
Romsilva l-a premiat pe pădurarul care a salvat cele două minore în județul Mureș
164

1.122
Piedone scapă definitiv de controlul judiciar: Curtea de Apel Brașov respinge contestația DNA
1.122
















Comentează