Guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a declarat miercuri că le va cere locuitorilor statului să-şi acopere faţa în public atunci când nu pot menţine distanţa socială de circa 2 metri faţă de alte persoane, informează joi dpa.
El a spus în cadrul conferinţei sale de presă zilnice că va emite un ordin executiv în acest sens, care va intra în vigoare sâmbătă.
"Dacă circulaţi cu transportul public atunci când este imposibil să menţineţi distanţa socială sau dacă vă plimbaţi pe un trotuar aglomerat, trebuie să purtaţi ceva care să vă acopere faţa, o bandană sau o mască", a explicat Cuomo într-un tweet.
Guvernatorul a declarat de asemenea că este nevoie de o testare la scară largă pentru coronavirus pentru a putea redeschide societatea, dar că statele nu pot face încă acest lucru.
"Mai multe teste, mai multă deschidere pentru economie, însă deocamdată nu există suficientă capacitate naţională pentru a face aceasta", a spus Cuomo. "Este foarte greu să aduci aceasta la scară largă şi avem nevoie ca guvernul federal să se implice în aceasta", a subliniat el.
Statul New York este epicentrul epidemiei de coronavirus în SUA.
Potrivit celor mai recente ştiri încurajatoare, numărul spitalizărilor şi intubărilor a scăzut, iar "situaţia a fost stabilizată", a spus Cuomo.
Însă "nu suntem încă în afara pericolului", a atenţionat el, adăugând că statul New York este în continuare "într-o monumentală criză de sănătate publică".
Guvernatorul a informat că s-au înregistrat alte 752 de decese în ultimele 24 de ore cauzate de noul tip de coronavirus, aducând la 11.500 numărul oficial de morţi înregistrat în statul New York.
Cu toate acestea, numărul real de decese pare a fi mult mai mare, iar Cuomo a spus că statul îşi va ajusta bilanţurile în care va include şi victimele ce nu au fost testate pozitiv, dar care se presupune că au decedat din cauza noului tip de coronavirus.
Mai târziu în ziua de miercuri, Cuomo a raportat alte 11.571 de cazuri confirmate de contaminare cu noul tip de coronavirus în statul New York, ceea ce a majorat numărul total de cazuri înregistrat până acum la 213.700, mai multe decât în orice alt stat.
SUA sunt cea mai lovită ţară din lume, cu cel puţin 619.600 de cazuri de contaminare confirmate şi 27.760 de decese, potrivit Johns Hopkins University
Coronavirus - Masca devine obligatorie la New York
Articole Similare

139
Incompatibilitate cât casa pentru președinta Băncii Centrale Europene: ia „morman” de 140.000 euro pe an, în pofida interdicţiei BCE (FT)
139

800
Succesorul Codruței Kovesi la șefia EPPO - Comisia LIBE și-a desemnat favoritul
800

44
Gisele Pelicot, primită la Londra de regina Camilla
44

101
Tensiuni diplomatice - Ambasadorul SUA la Paris nu s-a prezentat la o convocare a Ministerului francez de Externe
101

1.471
VIDEO La patru ani de război, Putin a decorat Armata Rusă și face amenințări nucleare împotriva dușmanilor săi: „Rămâne prioritatea noastră absolută”
1.471

2.400
Cortina a căzut: agenți FSB și Wagner, în spatele flotei „fantomă” a Rusiei / Franța a prezentat dovezi
2.400

56
O nouă explozie în Ucraina - Şapte poliţişti, răniţi în sudul ţării
56

2.264
Salarii de 35.000 de euro pe an, cazare și masă gratuite: Puțini rezistă în locul unde se fac aceste angajări
2.264

4.250
Raport devastator despre Ucraina: prăpastia în care se află Kievul
4.250

49
Kaja Kallas va propune ridicarea sancţiunilor impuse preşedintei interimare venezuelene
49

1.860
Singura țară din UE care împiedică sancţionarea Rusiei înaintea marcării a patru ani de la invazia Ucrainei
1.860

56
Şeful diplomaţiei venezuelene cere eliberarea lui Maduro
56

2.834
VIDEO Ciocniri sângeroase în Mexic - Sunt zeci de morți în rândul forțelor de ordine
2.834

















Comentează