Ratele şomajului au crescut şi numărul total al angajaţilor a scăzut în toate cele 50 de state americane şi în Districtul Columbia în aprilie, după ce măsurile stricte pentru ţinerea sub control a răspândirii pandemiei de coronavirus (COVID-19) au oprit brusc activitatea şi au dus la un val de concedieri, a anunţat vineri Departamentul american al Muncii, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Biroul de Statistică al Departamentului Muncii a informat că 43 de state au înregistrat luna trecută un nivel record al şomajului, cel mai ridicat fiind în Nevada, stat care este puternic dependent de industria ospitalităţii şi de serviciile alimentare.
În Nevada, rata şomajului a urcat în aprilie cu 24,2 puncte procentuale, la 28,2%, aproape dublu faţă de rata şomajului din SUA din aprilie, de 14,7%.
Numărul americanilor care au depus de la mijlocul lunii martie cereri pentru acordarea de alocaţii de şomaj a depăşit nivelul record de 38,6 milioane.
Departamentul Muncii din SUA a anunţat joi că numărul cererilor pentru ajutor de şomaj a urcat săptămâna trecută cu 2,438 milioane, dar mai puţin decât nivelul de 2,687 milioane înregistrat în săptămâna precedentă şi faţă de recordul de 6,9 milioane într-o săptămână din martie. Analiştii se aşteptau la un nivel de 2,4 milioane săptămâna trecută.
Informaţiile vin într-un moment în care toate statele americane au început procesul de redeschidere a economiei. Cifrele sumbre privind şomajul întăresc aşteptările analiştilor privind o redresare lentă din recesiunea provocată de pandemie şi se adaugă datelor dezamăgitoare referitoare la cheltuielile de consum, comerţ şi piaţa imobiliară.
Majoritatea analiştilor estimează că economia a intrat în recesiune la finalul lunii martie, după ce măsurile stricte pentru ţinerea sub control a răspândirii pandemiei au oprit brusc activitatea şi au dus la un val de concedieri.
Potrivit datelor publicate de Universitatea Johns Hopkins, pandemia de coronavirus a afectat 1,583 milioane de persoane şi a provocat 94.656 de morţi în SUA.
Coronavirus în SUA - Şomajul a crescut în aprilie în toate cele 50 de state americane şi în Districtul Columbia
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.203
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
1.203

916
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
916

59
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
59

1.767
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
1.767

67
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
67

2.437
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
2.437

3.121
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
3.121

1.862
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.862

60
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
60

2.436
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.436

40
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
40

2.147
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.147

93
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
93
















Comentează