Un bărbat aflat în autoizolare, care luni seara s-a prezentat la Camera de Gardă a Spitalului Horezu, este cercetat penal pentru "omisiunea declarării unor informaţii" deoarece în chestionarul completat la prezentarea la spital a ascuns faptul că a revenit din Norvegia pe 13 martie, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu.
Dosarul penal a fost înregistrat, marţi, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu, ca urmare a sesizării din oficiu a poliţiştilor din localitate.
"În fapt, în cauză s-a reţinut că în seara de 23.03.2020, numitul G.F. s-a prezentat la Camera de Gardă a Spitalului Orăşenesc Horezu, judeţul Vâlcea, unde a completat Chestionarul pentru evaluarea riscului de îmbolnăvire cu COVID-19 la pacienţii care se prezintă la UPU/CPU/Camera de Gardă, ascunzând faptul că revenise în data de 13.03.2020 din Norvegia (ţară aflată pe lista statelor cu risc de infectare), motiv pentru care i se pusese în vedere de către reprezentanţii autorităţilor locale să rămână autoizolat la domiciliu", se menţionează în comunicatul citat.
Urmărirea penală în cauză este efectuată de poliţişti din Horezu, sub supravegherea unui procuror.
Coronavirus- - Dosar penal pentru un bărbat din Vâlcea care a ascuns că vine din Norvegia
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

13
Un bărbat şi-a agresat calul pentru a-l forța să-i scoată căruța cu lemne din şanţ. A fost bun de plată după
13

28
Şase instructori auto, sub acuzare: Mita pentru 'permise rapide' scoate la iveală fraude la examenul practic
28

1.463
Rețea de traficanți de aur destructurată: Percheziții în București și județe pentru contrabandă masivă cu bijuterii
1.463

2.383
FOTO Acțiune de amploare în București: ANAF a confiscat milioane de lei și zeci de kilograme de aur
2.383

1.631
De ce se teme Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan: "Este nevoie de noi toți!"
1.631

51
Transport ilegal de lemn: Administrator și angajat sub control judiciar pentru un prejudiciu de peste 200.000 de euro
51

2.995
O adolescentă a murit după ce a căzut de la etajul 5
2.995

1.928
Elena Udrea, revoltată de schimbarea orei: A trebuit să-mi trezesc copilul pe întuneric. Ce obținem din asta?
1.928

199
Cum au ajuns Rebeca și Melisa singure în pădure? Anchetă după cazul din Târnăveni - Poliția a sesizat DGASPC
199

4.836
Un bărbat din București efectiv a luat-o razna: A intrat repetat și cu intenție în mașina condusă de o femeie până i-a dat daună totală
4.836

38
Restricţii de circulaţie pe DJ 412 A, din cauza inundaţiilor: Se intervine în forță
38

3.865
Caracatiță de firme-fantomă, în vizorul anchetatorilor: Percheziții în trei județe pentru fraudă cu fonduri publice de peste 1,3 milioane lei
3.865

4.966
Un fenomen extrem de rar a fost la un pas să provoace o adevărată tragedie în România: Mii de oameni au scăpat la mustață
4.966
















Comentează