Camera inferioară a parlamentului de la Ottawa a votat vineri cu o rar întâlnită unanimitate suspendarea sesiunii timp de mai bine de o lună, până pe 20 aprilie, în efortul de a limita propagarea noului coronavirus, dar nu înainte de a aproba acordul comercial cu SUA şi Mexicul, relatează AFP şi dpa potrivit Agerpres.
"E important să menţionăm că am făcut acest lucru împreună şi că este decizia corectă", a spus preşedintele Camerei comunelor, Pablo Rodrigues, într-o conferinţă de presă comună la Ottawa cu lideri ai opoziţiei, referindu-se la suspendarea sesiunii.
El a menţionat că într-o zi obişnuită şedinţa ar fi presupus mii de strângeri de mână din partea celor 338 de legislatori, dar "acum evităm acest lucru". "Acum nu sunt vremuri normale", a adăugat politicianul canadian.
Decizia parlamentarilor canadieni a venit după ce joi premierul Justin Trudeau a anunţat că se va izola ca urmare a faptului că soţia sa, revenită de la Londra, a fost testată pozitiv pentru noul coronavirus.
Biroul de comunicare al premierului a asigurat că soţia acestuia, Sophie Gregoire Trudeau, are doar "simptome uşoare", iar în ce-l priveşte Justin Trudeau este "sănătos şi nu prezintă simptome" şi nu va fi testat, la recomandarea medicilor", dar va rămâne 14 zile în izolare.
Noul acord comercial SUA-Mexic-Canada (USMCA sau AEUMC) urma să fie aprobat tot vineri şi de Senat, Canada fiind ultimul semnatar al tratatului care încă nu l-a ratificat. Ratificarea este considerată finalizată după semnarea sa de către guvernatoarea generală Julie Payette, reprezentanta reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit, şeful de stat al Canadei.
Noul tratat comercial a fost ratificat de Mexic la 10 decembrie şi promulgat de preşedintele american Donald Trump la 29 ianuarie, cel care a şi impus renegocierea vechiului tratat de liber schimb nord-american Nafta sau Alena, încheiat în 1994 şi intens criticat de actualul lider de la Casa Albă ca fiind responsabil de pierderea de locuri de muncă în SUA prin delocalizări masive în Mexic, unde mâna de lucru este mai ieftină. Noul text modifică regulile privind comerţul auto şi digital, legislaţia mexicană a muncii, proprietatea intelectuală şi sistemele de reglementare a unor diferende destinate investitorilor.
Pe de altă parte, în contextul întreruperii lucrărilor parlamentului, noul buget nu va mai fi votat până la 30 martie, cum era prevăzut, şi nu a fost anunţată o altă dată pentru acest vot.
Ministrul finanţelor Bill Morneau urma să facă un anunţ "important" vineri, potrivit postului CBC. O sursă informată a declarat pentru Reuters că guvernul Trudeau are în vedere un pachet de asistenţă de mai multe miliarde de dolari destinat industriilor cele mai afectate de epidemie, inclusiv companii aeriene, şi care va permite provinciilor Canadei să adopte măsuri pentru susţinerea familiilor, angajaţilor şi angajatorilor.
Canada a raportat 157 de cazuri de contaminare cu noul virus în şapte din cele zece provincii şi un singur deces.
Coronavirus - Camera inferioară a parlamentului canadian îşi suspendă activitatea o lună
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

514
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
514

675
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
675

47
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
47

1.410
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
1.410

58
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
58

2.026
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
2.026

2.829
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
2.829

1.685
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.685

56
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
56

2.313
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.313

39
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
39

2.075
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.075

83
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
83
















Comentează