Conducătorul nord-coreean Kim Jong-Un a cerut oamenilor de ştiinţă din ţara sa să lanseze alţi sateliţi, la o săptămână după ce lansarea unei rachete a fost condamnată de comunitatea internaţională, informează AFP.
În cursul unui banchet organizat pentru a-i felicita pe cercetătorii, tehnicienii şi responsabilii programului spaţial nord-coreean pentru reuşita lansării din 7 februarie, Kim a afirmat că această misiune a intervenit 'într-o perioadă complexă în care forţele ostile sunt mai turbate ca niciodată pentru a strangula' Coreea de Nord, informează luni agenţia oficială KCNA.
După o lună de la cel de-al patrulea său test nuclear, condamnat unanim de comunitatea internaţională, Coreea de Nord şi-a atras din nou dezaprobarea capitalelor străine prin lansarea satelitului Kwangmyongsong-4.
Această lansare a fost considerată drept un test mascat al unui tir cu rachetă balistică, încălcând astfel mai multe rezoluţii ale ONU.
Liderul nord-coreean a afirmat că reuşita acestei lansări a fost posibilă prin 'încrederea absolută' a echipei în partidul aflat la putere, adăugând că sudoarea oamenilor de ştiinţă a fost principalul carburant al rachetei.
El a încurajat angajaţii programului spaţial nord-coreean să utilizeze acest succes ca trambulină 'spre obiective mai înalte şi să lanseze astfel mai mulţi sateliţi'.
Racheta cu trei trepte, lansată în 7 februarie de Phenian, a plasat într-adevăr un obiect pe orbita circumterestră, potrivit unui responsabil al Ministerului Apărării sud-coreean. Dar nu se poate confirma încă dacă acesta este un satelit care funcţionează.
Washingtonul, Seulul şi Tokyo desfăşoară în prezent eforturi diplomatice în Consiliul de Securitate al ONU pentru a obţine înăsprirea sancţiunilor împotriva Phenianului.AGERPRES
Coreea de Nord anunță că vrea să lanseze mai mulţi sateliţi
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

109
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
109

87
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
87

2.434
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
2.434

69
AIEA anunţă că uzina de producţie de apă grea din Khondab, atacată de Israel, a suferit avarii grave
69

18
Pakistanul este pregătit să găzduiască discuții între SUA și Iran „în zilele următoare”
18

73
Interzicerea accesului în Biserica Sfântului Mormânt la Ierusalim: UE denunţă o "încălcare a libertăţii religioase"
73

729
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
729

94
Proaspăt ales, un primar din Franța a îndepărtat steagul UE de pe fațada primăriei
94

2.625
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
2.625

31
Rusia este pregătită să găzduiască Jocurile Olimpice în viitor, afirmă Putin
31

5.171
Mojtaba Khamenei a transmis un mesaj. Cui se adresează liderul suprem al Iranului care nu a mai fost văzut de ceva vreme
5.171

68
Trei persoane au murit în urma unui atac al Rusiei asupra oraşului Kramatorsk, din estul Ucrainei - Printre victime, un băiat de 13 ani
68

1.639
Alarmă în partidul Reform, al lui Nigel Farage: legăturile cu Andrew Tate riscă să alunge alegătorii
1.639
















Comentează