Coreea de Nord a efectuat duminică o serie de tiruri cu ceea ce pare a fi fost lansatoare de rachete multiple, a indicat Statul major interarme sud-coreean, citat de agenţiile internaţionale de presă, potrivit Agerpres.
"Militarii noştri şi-au întărit supravegherea şi vigilenţa, menţinând o postură de pregătire aprofundată, în strânsă cooperare cu SUA", se asigură în comunicatul Statului major, care nu precizează numărul tirurilor.
Oficiul prezidenţial pentru securitate naţională a ţinut o reuniune privind aceste tiruri, subliniind că "supraveghează îndeaproape" situaţia, în cazul repetării lor.
Coreea de Nord a procedat în cursul acestui an la mai multe teste de armament, lansând între altele o rachetă balistică intercontinentală, pentru prima dată din 2017.
Săptămâna trecută, în Coreea de Sud au sosit şase avioane de vânătoare americane F-35A, pentru un exerciţiu comun ce se încheie pe 14 iulie. Este vorba de prima desfăşurare publică de avioane "stealth" americane în Coreea de Sud de la sfârşitul lui 2017.
Coreea de Nord a efectuat o serie de tiruri cu lansatoare de rachete multiple (armata sud-coreeană)
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

959
S-au făcut planurile la Kiev: România devine ruta-cheie pentru noua conexiune Ucraina-Bulgaria
959

45
Haosul de la conducerea noului regim din Iran complică negocierile cu SUA (presă)
45

32
Albania se pregătește pentru intrarea în UE: Dorim să închidem negocierile de aderare până în 2027
32

2.926
Șeful Pentagonului în mijlocul unui scandal uriaș - Pete Hegseth ar fi încercat o investiție care l-ar fi îmbogățit chiar inainte războiului din Iran
2.926

2.854
Femeia care are 'butonul de panică' al Pământului: cum s-a mobilizat întreaga lume pentru asteroidul care a dispărut brusc
2.854

90
VIDEO Cea mai mare dronă de transport din lume a efectuat primul zbor de probă
90

41
Negocieri de pace pentru Iran - Ministrul pakistanez de externe merge la Beijing
41

89
VIDEO Statele Unite au lansat un atac asupra unui important depozit de muniţii din Isfahan
89

4.142
Anunțul care dă de gândit și României! Rubio: „SUA ar putea să-şi reevalueze poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran”
4.142

43
Războiul din Iran accelerează tranzițiala energia verde: europenii cumpără panouri solare
43

2.387
Schimbare istorică în regiune: Cum a reușit Ungaria să depășească România la rezervele de aur
2.387

45
Israelul investighează atacurile din Liban care au ucis trei "Căşti Albastre"
45

77
VIDEO Un important port de la Marea Baltică, avariat într-un atac cu drone care a vizat nord-vestul Rusiei
77
















Comentează