O tânără din regiunea ucraineană Cernihiv a născut o fetiţă într-un beci în care se adăpostea alături de alte 31 de persoane, iar la naştere a fost asistată şi de doi militari ruşi, dintre care unul avea competenţe medicale, potrivit Agerpres.
Ana Mordiukova are 19 ani, iar pe 23 martie se afla într-un beci din localitatea Lukaşivka, situată la 15 kilometri de Cernihiv. Cu toţii se ascundeau de trupele ruse care invadaseră satul şi care duceau acolo lupte deschise cu armata ucraineană.
La momentul naşterii, lângă ea se aflau şi câteva rude apropiate. Pentru că nu aveau medicamente, acestea au apelat şi la militarii ruşi, aflaţi de câteva săptămâni în sat.
"Pe timpul ocupaţiei, am stat aici mai întâi noi, iar mai târziu încetul cu încetul au venit şi vecinii noştri. Când au venit ruşii, eram aici 32 de oameni, cu tot cu copii. Ne gândeam să mai facem şi un etaj la beci, să aibă unde dormi copiii, dar pe data de 9 au intrat ruşii şi atunci un obuz a căzut în curte, ne-a distrus casa şi suflul exploziei ne-a smuls uşa de la beci. (...) Cât despre copil, el s-a născut la o lună după ce a început războiul. Pe 23 martie s-a născut o fetiţă aici. Au venit un ofiţer, un asistent medical militar rus şi o moaşă de la noi din sat. Ea a fost cea care a stat lângă mamă. Militarii ruşi aveau tot ceea ce era necesar din punct de vedere medical. Ei erau acolo pentru orice eventualitate", a declarat, pentru AGERPRES, proprietara beciului în care a avut loc naşterea, Irina Terihova.
Deşi are doar 19 ani, Ana Mordiukova era la a doua naştere. Tânăra ucraineancă, de meserie bucătăreasă, a decis să îi pună numele fetiţei Victoria, ca simbol al victoriei Ucrainei în faţa Rusiei. Iniţial, dorea ca fetiţa să poarte numele de Carolina sau Corina, dar apoi a luat decizia de a o numi Victoria.
Niciodată nu s-a gândit că ar putea naşte în afara unei maternităţi şi nici printre gloanţe.
"Credeam că voi naşte în mod normal. Pe 24 (martie - n.r.) trebuia să ajung la spital. Eram programată la medic. Auzeam împuşcături, dar am crezut că în secolul XXI nu poate fi război (...) Am avut mai multe nume, şi Carolina, şi Corina, dar după ce am născut în beci a rămas un singur nume, Victoria", a afirmat Ana Mordiukova.
Ucraineanca speră ca micuţa Victoria să aibă o viaţă liniştită, în pace, alături de sora sa mai mare, Anghelina, dar şi de ceilalţi copii ucraineni.
Copiii războiului - O tânără a născut într-un beci în care se ascundea de ruși
București
11°C
Articole Similare

2.513
Cum devine Vladimir Putin marele câștigător al războiului din Iran: Rusia își găsește colacul de salvare
2.513

37
Importurile europene de armament s-au triplat după ce Rusia a invadat Ucraina (raport)
37

30
Germania: Producția industrială începe 2026 cu cel mai redus nivel din perioada pandemiei
30

330
Deja se discută de asasinarea liderului iranian, Mojtaba Khamenei: China se opune vehement
330

136
VIDEO Armata israeliană anunţă că a lovit centre de comandă legate de forţele de securitate iraniene
136

2.715
VIDEO Fox News a comis o mare gafă și i-au prezentat scuze live lui Donald Trump
2.715

2.193
Gardienii Revoluției din Iran se aliniază în spatele noului lider: I-au jurat supunere deplină
2.193

888
VIDEO Noi explozii la Dubai: pe cer au fost văzute avioane de vânătoare / Turiștii de pe plajă sunt șocați
888

2.100
Plan de urgență al marilor economii G7 după explozia prețurilor la petrol
2.100

2.976
UPDATE Explozie în faţa unei sinagogi din Belgia, în contextul amenințărilor Iranului împotriva Europei
2.976

4.708
Semne de întrebare la Teheran: Noul lider suprem al Iranului ar fi fost rănit în război. Mojtaba Khamenei nu fusese văzut de la începutul atacurilor
4.708

2.123
Punctele cheie ale războiului din Orientul Mijociu: Ce știm după 10 zile de conflict și ce semne de întrebare ne-au rămas
2.123

16.916
VIDEO Prima ruptură majoră între SUA și Israel după invazia în Iran: „Bibi” l-ar fi „făcut” pe la spate pe Trump, iar acum sunt neînțelegeri (surse)
16.916

















Comentează