Punem hanoracul de iarnă în cui - Meteorologii anunță o vreme foarte caldă, dar dau și un avertisment

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 09-03-2026 13:18

Article thumbnail

Sursă foto: damboviteanul.com

Prognoza meteo ANM martie 2026 aduce vești bune pentru prima parte a lunii.

Maximele urcă până la 18 grade în Banat și Crișana, dar după data de 16 martie probabilitatea de precipitații crește în toată țara, relatează Mediafax.

BANAT

În perioada 9 – 11 martie sunt estimate pentru această regiune temperaturi maxime în creștere ușoară, în medie de la 15 grade până spre 18 grade. Până spre mijlocul lunii, media maximelor se va menține în jurul valorii de 18 grade, urmând să scadă ușor până în jurul valorii de 16 grade, unde se va situa până în jurul datei de 23 martie. Pentru această ultimă perioadă însă, predictibilitatea modelului numeric de prognoză este tot mai redusă, fiind posibile și intervale cu temperaturi mai scăzute. Media temperaturilor minime va fi de 2...4 grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ușor mai ridicată după data de 17 martie.

CRIȘANA

Prezenta estimare indică și pentru această regiune valori termice mai ridicate decât în mod obișnuit până spre jumătatea lunii martie. Media temperaturilor maxime se va menține la valori între 15 și 18 grade. Media temperaturilor minime se va situa în jurul valorii de 1 grad în primele două nopți din interval, urmând să crească ușor după data de 11 martie, când se va situa în general între 2 și 4 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi în creștere în jurul datei de 13 martie și apoi după data de 16 martie.

TRANSILVANIA

În perioada 9 – 23 martie sunt estimate pentru această regiune temperaturi maxime între 14 și 16 grade, cu cele mai ridicate valori în perioada 12 – 16 martie. Media temperaturilor minime, negativă în perioada 10 – 16 martie, va fi cuprinsă între -4 și -2 grade. După 16 martie, media temperaturilor minime se va situa în jurul valorii de 0 grade. Sunt posibile precipitații slabe după data de 17 martie.

MARAMUREȘ

În perioada 9 – 23 martie, prezenta estimare indică pentru această regiune temperaturi maxime între 15 și 18 grade, cu cele mai ridicate valori în intervalul 12 – 15 martie. Media temperaturilor minime, negativă în intervalul 10 – 12 martie, se va situa în jurul valorii de -1 grad. Începând cu data de 13 martie, media temperaturilor minime se va situa în jurul valorii de 2 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi în creștere după data de 16 martie.

MOLDOVA

Media zilnică a temperaturilor maxime se va menține în general între 14 și 16 grade în toată perioada de anticipație, iar minimele se vor situa în jurul valorii de -1 grad în intervalul 10 – 13 martie, apoi se vor situa în jurul valorii de 1 grad până la finalul intervalului de anticipație. Precipitații slabe sunt posibile după data de 18 martie.

DOBROGEA

Media zilnică a temperaturilor maxime se va menține în jurul valorii de 12 grade. Temperaturile minime vor prezenta mici variații în intervalul 10 – 14 martie, când se vor situa între 0 și 2 grade, apoi vor crește ușor și se vor menține în jurul valorii de 3 grade. Precipitații slabe sunt posibile după data de 18 martie.

MUNTENIA

Media zilnică a temperaturilor maxime se va menține în general între 14 și 16 grade în toată perioada de anticipație, iar minimele se vor situa în jurul valorii de -1 grad în intervalul 10 – 13 martie, apoi se vor menține în jurul valorii de 2 grade până la finalul intervalului de anticipație. Regimul pluviometric va fi deficitar, însă precipitații slabe sunt posibile după data de 18 martie.

OLTENIA

În perioada 9 – 23 martie, prezenta estimare indică pentru această regiune temperaturi maxime între 13 și 16 grade, cu cele mai ridicate valori în intervalul 12 – 14 martie. Media temperaturilor minime se va situa în jurul valorii de 0 grade în intervalul 10 – 12 martie, apoi va crește ușor și se va menține în jurul valorii de 2 grade. Regimul pluviometric va fi deficitar, însă după data de 17 martie sunt posibile precipitații slabe.

LA MUNTE

În perioada 9 – 23 martie sunt estimate pentru zona de munte, temperaturi maxime în medie de 4...7 grade, cu cele mai ridicate valori în intervalul 11 – 13 martie. Media temperaturilor minime va fi de -4...-2 grade. Sunt posibile precipitații slabe după data de 16 martie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură13°C
Senin
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri