Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA şi Asocierea TPF Inginerie SRL - ISPCF - Baicons Impex SRL au semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru modernizarea liniei CF Ilva Mică-Pojorâta, în valoare de 49,314 milioane lei (fără TVA), conform Agerpres.
Conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES, contractul vizează modernizarea liniei CF Ilva Mică - Pojorâta, subsecţiunea 2 a tronsonului Apahida - Suceava, pentru viteza maximă de circulaţie a trenurilor de călători cu 160 km/h, respectiv cu 120 km/h pentru trenurile de marfă.
Studiul de fezabilitate şi Proiectul Tehnic au drept scop identificarea soluţiilor optime pentru modernizarea liniei de cale ferată, atât din punct de vedere tehnic, operaţional, economic, financiar, cât şi al impactului asupra mediului şi al schimbărilor climatice.
Obiectivul general al contractului de prestări servicii este modernizarea infrastructurii feroviare între Ilva Mică şi Pojorâta, pentru integrarea unui transport durabil între regiunea Centrală şi Nord-Estică a ţării, asigurarea dezvoltării socio-economice a zonelor traversate, îmbunătăţirea competitivităţii economice a României şi asigurarea condiţiilor necesare pentru creşterea numărului de pasageri şi a volumului de mărfuri transportate pe reţeaua TEN-T.
De asemenea, contractul prevede şi atingerea unor importante obiective specifice, precum: creşterea numărului de călători în oraşele importante din ţara noastră, inclusiv creşterea numărului de turişti; creşterea vitezei de deplasare şi reducerea timpului de călătorie atât pe tronsonul analizat, cât şi pe întreg Coridorul de transport; îmbunătăţirea condiţiilor de călătorie şi de siguranţă a circulaţiei, gestionând în acelaşi timp impactul asupra mediului, în conformitate cu standardele europene; eficientizarea transportului de mărfuri.
"Studiul de fezabilitate şi Proiectul Tehnic vor respecta legile, reglementările, directivele, standardele, instrucţiunile specifice şi metodele în vigoare, cu respectarea conformităţii standardelor impuse pentru Coridoarele TEN-T şi asigurarea specificaţiilor tehnice de interoperabilitate pe teritoriul României", se menţionează în comunicat.
Valoarea contractului este de peste 49,314 milioane lei (fără TVA), sursa de finanţare fiind asigurată din fonduri alocate prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei - CEF Sector Transport, în procent de 85% din valoarea eligibilă şi de la Bugetul de Stat. Durata de finalizare a contractului este de 23 de luni.
Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA - companie care administrează infrastructura feroviară publică - desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.
Contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate pe o porțiune de cale ferată din județul Suceava a fost semnat de către CFR
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

114
Curs valutar, 7 aprilie
114

31
ING a reziliat acordul de vânzare a afacerilor sale din Rusia
31

41
O persoană la fiecare minut a mers la medic prin asigurările Allianz-Țiriac în primele trei luni din 2026
41

30
Controale ANAF la operatorii din domeniul alimentelor importate
30

3.535
VIDEO Revoluție în energie: Primul 'roi de centrale electrice' din lume apare în Europa. Sistemul care produce curent non-stop
3.535

4.601
O companie aeriană care operează în România anulează mai multe zboruri. Pasagerii trebuie să găsească rute alternative pentru a ajunge la destinație
4.601

16
BVB a deschis în scădere şedinţa de marţi
16

53
Europa resimte tensiunile: Gazele naturale se scumpesc după amenințările lui Donald Trump la adresa Iranului
53

17
Analiză: Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii a crescut cu 29% în primul trimestru
17

3.224
Datele INS ne arată adevăratul efect devastator pentru buzunarele românilor, după valul de scumpiri din ultimele luni
3.224

2.005
Schimbare majoră: Oficiul pentru Licență Industrială preia autorizarea întregii industrii din România
2.005

2.431
Prețuri mai mici la pompă din 7 aprilie: Cât plătesc șoferii și unde e cel mai mic preț din țară / Ce se întâmplă cu benzina
2.431

56
Ambasadorul SUA în România şi ministrul Economiei, discuții despre componenta economică a parteneriatului strategic
56
















Comentează