Construcţia Băncii de Ţesuturi a fost finalizată; urmează să fie pusă în funcţiune

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 29-01-2026 16:45

Actualizat: 29-01-2026 17:08

Article thumbnail

Sursă foto: alephnews.ro

Primăria Municipiului Bucureşti, prin ASSMB, a finalizat construcţia primei Bănci de Ţesuturi din România, un proiect strategic de peste 6,2 milioane de euro, unic la nivel naţional.

"Construcţia Băncii de Ţesuturi de la Spitalului Clinic Colentina, administrat de Primăria Municipiului Bucureşti prin ASSMB, a fost încheiată recent, la doi ani de la debutul lucrărilor. Valoarea totală a investiţiei se ridică la peste 6,2 milioane de euro, fiind vorba de un proiect strategic, unic la nivel naţional, care va permite realizarea unor intervenţii chirurgicale de mare complexitate, de care vor beneficia pacienţi din întreaga ţară", a informat ASSMB pe Facebook, potrivit Agerpres.

Proiectul a fost realizat de ASSMB - Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, cu finanţare asigurată integral din bugetul Primăriei Capitalei.

Potrivit sursei citate, la Banca de Ţesuturi vor fi recoltate, testate şi stocate patru categorii esenţiale de ţesuturi: os-tendon, piele, cornee, valve cardiace.

"Am finalizat cu succes o investiţie cheie pentru sistemul medical românesc. Banca de Ţesuturi va face diferenţa între a aştepta cu speranţă şi a putea interveni rapid pentru salvarea unei vieţi. Acest centru va deservi pacienţi la nivel naţional, consolidând rolul Capitalei ca reper în medicina de performanţă", a declarat Iustinian Roşca, director general al ASSMB.

Investiţia, esenţială pentru dezvoltarea activităţii de transplant în România, urmează să fie recepţionată şi apoi pusă în funcţiune în perioada următoare.

"Banca de multiţesut de la Spitalul Colentina reprezintă o investiţie strategică în infrastructura medicală avansată, cu impact direct asupra siguranţei actului chirurgical şi a calităţii îngrijirii pacienţilor. Prin asigurarea trasabilităţii, a standardelor ridicate de calitate biologică şi a disponibilităţii ţesuturilor, proiectul aliniază medicina românească la standardele europene de calitate şi siguranţă", a spus Lucian Judele, administratorul Public al Primăriei Capitalei.

Clădirea Băncii de Ţesuturi, prevăzută cu subsol, parter şi două etaje, a fost proiectată şi executată conform celor mai stricte norme de mediu şi eficienţă energetică

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri