Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) anunţă luni, la Strasbourg, câştigătorul Premiului Vaclav Havel pentru drepturile omului pe 2019, transmite dpa potrivit Agerpres.
Lista scurtă a acestui premiu pentru 2019, numit după Vaclav Havel, ultimul preşedinte al Cehoslovaciei şi primul preşedinte al Cehiei, decedat în 2011, îi include pe intelectualul uigur Ilham Tohti, aflat în prezent în detenţie, avocatul şi militantul pentru drepturile omului tadjik Buzurgmer Iorov şi organizaţia Youth Initiative for Human Rights (YIHR).
Începând din 2013, Consiliul Europei a acordat activiştilor pentru drepturile omului Premiul Vaclav Havel, în valoare de 60.000 de euro.
Anul trecut, acest premiu a fost acordat activistului rus Oiub Titiev.
De patru ori pe an, parlamentari din cele 47 de state membre ale Consiliului Europei se reunesc în cadrul APCE. Organizaţia, care funcţionează independent de Uniunea Europeană, monitorizează drepturile omului în statele sale membre, printre care Turcia şi Rusia.
Consiliul Europei anunţă câştigătorul Premiului Vaclav Havel pentru drepturile omului pe 2019
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

2
Scaunele din avioane nu sunt toate la fel. Specialiștii au realizat un clasament inedit al companiilor aeriene
2

15
Smotrich critică comentariile liderului german cu privire la Cisiordania: „Nu ne veți mai forța să intrăm în ghetouri”
15

40
Xi Jinping acuză ”legea junglei” din politica inernațională și îl asigură pe Pedro Sabchez că Spania e de parte corecta a istoriei
40

625
O rază de speranță! Prețul petrolului este în scădere, pe fondul unui nou dialog SUA-Iran
625

88
Comisia Europeană a percheziţionat o companie de produse din ciocolată, suspectată de încălcarea regulilor de concurenţă
88

3.132
Relația Ungariei cu Rusia - Ce i-ar spune Péter Magyar, viitorul prim-ministru al Ungariei la telefon dacă Putin l-ar suna
3.132

4.303
Verdict grav! Divizia Lafarge a producătorului de ciment Holcim, găsită vinovată de finanţarea jihadiştilor din Siria
4.303

6.561
Povestea incredibilă a bărbatului care, în timp ce s-a apucat de renovări prin casă, a găsit 'poarta către anii 1900'
6.561

3.605
'Mă întristează faptul că a pierdut': J.D. Vance, mesaj de ultim moment, după rezultatul electoral din Ungaria
3.605

3.884
Aceasta este singura țară din lume care își poate asigura complet hrana. Cum stau lucrurile în privința României
3.884

2.650
De ce acest alegător dezamăgit al lui Donald Trump petrece zilnic ore întregi cercetând dosarele Epstein
2.650

1.450
Parchetul European pune sub lupă 'afacerea microbuzelor școlare' finanțată prin PNRR / Dragoș Pîslaru va trimite Corpul de Control pentru verifica achizițiile
1.450

489
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia și Ucraina și-au reluat atacurile nocturne cu drone
489
















Comentează