Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Grunenthal Pharma Gmbh & Co. Kg intenţionează să preia unele drepturi şi active asociate brandului Crestor în România, potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă, remis, joi, AGERPRES.
Grunenthal Pharma Gmbh & Co. Kg este societatea-mamă a grupului Grunenthal a cărui activitate se concentrează pe dezvoltarea şi producţia de analgezice.
Potrivit sursei citate, brandul Crestor este deţinut de IPR Pharmaceuticals, Inc. Pe teritoriul României, activele asociate brandului Crestor ce urmează a fi preluate sunt formate din nume de domeniu, înregistrări de produse, autorizaţii de punere pe piaţă, licenţă pentru utilizarea brevetelor, mărcilor, drepturilor de proprietate intelectuală neînregistrate, drepturilor de proprietate intelectuală referitoare la know-how-ul privind ambalarea, fabricarea, înregistrarea produselor şi informaţiile privind reglementarea.
"Ca urmare a evaluării efectelor concentrării economice, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal", se menţionează în comunicat.
Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.
Consiliul Concurenței și-a dat acordul - Grunenthal Pharma preia Crestor România
Explorează subiectul
Articole Similare

518
VIDEO Bolojan, reacție cu privire la investiția în Proiectul Reactoarelor Modulare Mici
518

1.271
VIDEO Ilie Bolojan „dă de pământ” cu CCR, după amânarea pe pensiile magistraților: „Aceste amânări sunt nesănătoase din toate punctele de vedere”
1.271

2.018
„Va fi greu de ieșit din această situație”. Avertismentul dur al șefului CFA România după intrarea în recesiune
2.018

2.186
Ilie Bolojan, întâlnire cu un gigant turistic: planuri pentru curse charter și hub IT în România
2.186

106
Ministrul Transporturilor confirmă: Portul Constanța va prelua Portul Internațional Liber Giurgiulești
106

2.730
Piața auto din România intră într-o nouă eră: Mașinile electrice încep să devină regulă, nu excepție. Hibridul, noul standard (studiu)
2.730

6.592
„Mai rău de atât nu se poate”. Un economist explică ce urmează după intrarea României în recesiune tehnică
6.592

2.133
Recesiunea tehnică, un 'semnal de avertizare'. Analist financiar: 'România traversează o fază de corecţie economică, nu o criză structurală'
2.133

289
Fost premier, după intrarea României în recesiune: E momentul să scoatem statul din economie. Este momentul să revenim la o economie guvernată de măsuri liberale
289

3.161
'Bolojan a băgat România în gard!' - Câciu, reacție dură după confirmarea recesiunii. Presiune pe buget și salarii la prima contracție trimestrială serioasă după pandemie
3.161

129
Tarifele lui Trump provoacă un deficit record de 3,5 miliarde de dolari la garanţiile vamale ale importatorilor din SUA
129

34
Egiptul și Italia analizează aprofundarea cooperării în domeniul petrolului și gazelor
34

54
Polonia va construi o nouă stație importantă de compresoare de gaze cu finanțare de la Uniunea Europeană
54

















Comentează