Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Trust Motors intenţionează să preia compania Opel Automotive R, care gestionează întreaga activitate desfăşurată de Opel pe piaţa din România, potrivit unui comunicat al instituţiei de concurenţă, remis, joi, AGERPRES.
Trust Motors, care face parte din grupul de firme deţinut de omul de afaceri Gheorghe Dolofan, desfăşoară activităţi de import şi distribuţie angro de vehicule noi şi piese de schimb.
Opel Automotive R, entitate înfiinţată în scopul încheierii tranzacţiei preconizate, va prelua întreaga activitate desfăşurată de Opel pe piaţa din România, respectiv distribuţia angro de vehicule noi marca Opel, precum şi distribuţia angro a pieselor de schimb pentru marca Opel şi a pieselor de schimb pentru marca Chevrolet.
În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei. Autoritatea de concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.
La finele lunii iulie, Opel a anunţat că intenţionează să coordoneze afacerea din România printr-un nou importator local independent.
Afacerile locale ale constructorului auto Opel ar urma să fie coordonate de către importatorul Trust Motors, care deja se ocupă de mărcile Groupe PSA, respectiv Peugeot, Citroen şi DS Automobiles, potrivit unui comunicat de presă al OPEL.
"Opel a făcut un alt pas în dezvoltarea strategiei sale de business pe pieţele europene selectate, cu scopul de a deveni mai agil, flexibil şi eficient, aşa cum este prezentat în planul strategic PACE (Professional and Community Engagement, n.r.). Ca parte a măsurilor sale de susţinere a creşterii durabile, Opel intenţionează să coordoneze business-ul din România prin importatorul local independent de succes, Trust Motors SRL. Trust Motors este deja importator oficial pentru mărcile Groupe PSA, Peugeot, Citroen şi DS Automobiles. În acest sens, un contract a fost semnat. La finalizarea tranzacţiei planificate, Trust Motors SRL va deveni importator pentru România prin achiziţionarea business-ului local Opel. Angajaţii Opel vor fi transferaţi conform legilor aplicabile, cel mai târziu la data la care tranzacţia va fi finalizată", precizează sursa citată.
Potrivit reprezentanţilor companiei, această tranzacţie şi lansarea noului model de afacere sunt supuse aprobării oficiale a autorizaţiei de fuziune de către autorităţile în cauză.
"Această decizie reflectă încă o dată scopul planului strategic PACE! şi va ajuta la stabilirea unei structuri de vânzare mai agilă, mai eficientă şi, prin urmare, mai competitivă, în anumite ţări europene. Suntem siguri că marca noastră va performa şi mai bine în România, de acum înainte", a declarat Xavier Duchemin, director de vânzări şi marketing Opel/Vauxhall.
Trust Motors SRL este importator în România pentru Peugeot, Citroen şi DS şi are o experienţă de 29 de ani în vânzări şi service.
Opel a vândut în România peste 9.000 de autovehicule, în 2019, şi vizează creşterea profitabilă în următorii ani.
În martie 2017, Groupe PSA a acceptat să achiziţioneze Opel cu 2,2 miliarde de euro (2,4 miliarde de dolari), de la General Motors.
Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Trust Motors intenţionează să preia Opel Automotive
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

402
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
402

2.220
Piața semiconductorilor se va prăbuși din cauza războiului din Iran: Rusia poate deveni un jucător cheie
2.220

2.353
Românii primesc o nouă lovitură: expiră plafonarea prețului alimentelor de bază, iar scumpirile se anunță în lanț
2.353

42
Ministrul Muncii: „Nu avem reduceri din punct de vedere al cheltuielilor la asistența socială”
42

3.195
Furt de proporții uriașe: 12 tone de ciocolată ale unui gigant elvețian au dispărut în tranzit. Asta ar putea lăsa rafturile goale înainte de Paște
3.195

3.440
Sondaj CURS: Guvernul, sancționat dur pentru gestionarea crizei carburanților. Românii resimt puternic scumpirile și cer reducerea taxelor
3.440

67
Vicepreşedintele CE Roxana Mînzatu şi comisarul european pentru Transport sustenabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, vizită oficială în România - Cei doi se vor întâlni cu preşedintele şi cu premierul şi vor participa la conferinţa The Economist
67

21
Semifinala județeană a "Maratonului pentru Educație Antreprenorială" are loc pe 31 martie, la București
21

5.815
VIDEO Revoluție pe piața auto din Europa: Se lansează prima mașină electrică cu baterie semi-solidă și autonomie de 530 km
5.815

26
ONRC: Numărul firmelor radiate a scăzut cu 3% în primele două luni din 2026
26

1.329
E alertă! Criza din Golf ar putea scumpi totul: blocarea strâmtorii Ormuz, val global de scumpiri
1.329

91
Mașinile electrice, noua țintă fiscală: Taxe de drum în mai multe țări occidentale
91

4.794
„Europa de Vest va fi prima victimă a şantajului nuclear al lui Zelenski”, avertizează Moscova
4.794
















Comentează