Petro Poroşenko, președintele Ucrainei, s-a pronunţat - sâmbătă, în timpul celebrării celei de-a 1030-a aniversări a creştinării Rusiei Kievene, precursoare a actualului stat ucrainean şi al celui rus - în favoarea accelerării separării bisericii ucrainene de Patriarhia Moscovei prin crearea unei biserici ortodoxe ucrainene independente, informează agenţia de presă EFE, preluată de agerpres.
"Eu garantez că autorităţile nu se vor amesteca în problemele ecleziastice interne, dar vreau, de asemenea, să precizez clar că nu vom permite nici altora să facă aceasta. Prin urmare, consider că este extrem de important să tăiem toate tentaculele ţării agresoare în statul nostru", a afirmat Poroşenko, referindu-se la Rusia, acuzată de Kiev că îi sprijină pe rebelii separatişti din estul ţării, după ce a anexat în 2014 peninsula Crimeea.
În Rusia biserica este separată de stat "doar pe hârtie, întrucât în realitate sprijinul său pentru politica Kremlinului este "deplin şi necondiţionat", a apreciat Poroşenko.
"În plus, doctrina despre 'lumea rusă' s-a născut în apartamentele de lux ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe Ruse", ceea ce creează o ameninţare la adresa securităţii naţionale a Ucrainei şi o obligă să "acţioneze", a adăugat el.
În acest sens, Poroşenko s-a declarat convins că tomosul (decretul) care permite Ucrainei să-şi creeze propria biserică, cerut anterior de către Kiev Patriarhului Constantinopolului, Bartolomeu I, va fi în beneficiul deopotrivă al statului şi al bisericii ucrainene.
Potrivit preşedintelui Poroşenko, asigurarea independenţei Bisericii Ortodoxe din Ucraina este o problemă de securitate naţională şi de geopolitică mondială, scrie agenţia de presă Unian.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, a avertizat vineri că încercările de a "smulge" biserica ucraineană din cadrul Patriarhiei Rusiei ar putea duce la o catastrofă în lumea ortodoxă.
Patriarhul Kirill a spus că - din punct de vedere istoric - pentru credincioşii ruşi Kievul nu este doar un oraş, ci "mama tuturor oraşelor ruseşti" şi "locul de creştinare al Rusiei".
Potrivit unor surse oficiale, mai mult de 250.000 de credincioşi au participat la celebrarea celei de-a 1030-a aniversări a creştinării Rusiei Kievene, care a început vineri în capitala Ucrainei.
Cu această ocazie, sâmbătă sunt programate de asemenea mai multe ceremonii religioase la Moscova şi la Minsk
Conflictul dintre Rusia și Ucraina ajunge la nivel religios. Poroșenko cere grăbirea separării bisericilor
București
7°C
Articole Similare

14
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
14

148
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
148

83
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
83

384
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
384

288
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
288

62
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
62

35
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
35

528
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
528

781
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
781

44
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
44

740
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
740

613
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
613

709
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
709
















Comentează