Moscova susţine că mediatorii nu reuşesc să exercite presiuni asupra Kievului, după ce noua rundă de negocieri cu privire la rezolvarea conflictului din Donbas (estul Ucrainei), care durează de aproape opt ani de zile, s-au încheiat fără niciun rezultat concret după nouă ore de discuţii, relatează DPA, TASS şi Unian.
Reprezentanţii Ucrainei şi Rusiei s-au întâlnit joi pentru a doua rundă de discuţii de la începutul acestui an în aşa-numitul format Normandia, cu mediere franceză şi germană.
Mediatorii susţin planul de pace, dar "spre marele nostru regret" nu presează guvernul ucrainean să-şi îndeplinească partea sa din Acordurile de la Minsk, a declarat şeful adjunct al administraţiei prezidenţiale ruse Dmitri Kozak, reprezentantul Moscovei la aceste discuţii.
"Nu am reuşit să surmontăm diferendele de opinie", a spus Kozak, menţionând că partea ucraineană interpretează planul de pace diferit de partea rusă.
Dmitri Kozak a criticat din nou guvernul ucrainean pentru că respinge dialogul direct cu liderii separatişti ai regiunilor Lugansk şi Doneţk (estul Ucrainei), reiterând că implementarea acordului de la Minsk este o condiţie prealabilă pentru soluţionarea conflictului din Donbas fără violenţă.
"Am încercat să ne punem de acord ca la următoarea întâlnire a Grupului de contact (Ucraina, OSCE şi Rusia) să se înceapă un dialog privind viitorul statut al Donbasului ca parte a Ucrainei postconflict. Nu am reuşit să obţinem consimţământul Kievului pentru un astfel de dialog", a declarat Kozak, adăugând că la actuala rundă de discuţii s-a procedat de fapt la o "inventariere a diferitelor lecturi pe tema Acordurilor de la Minsk".
Negociatorul ucrainean Andrii Iermak a confirmat că discuţiile nu au avansat în ceea ce priveşte problemele aflate în dispută, dar a spus că a existat o încetare a focului completă săptămâna trecută preţ de mai multe zile, calificând aceasta drept "un rezultat foarte puternic".
" Doar într-o atmosferă de implementare a încetării focului există cu adevărat posibilitatea de a continua aceste negocieri", a spus Iermak, şeful administraţiei prezidenţiale de la Kiev.
Potrivit acestuia, unul dintre obiectivele părţii ucrainene în cadrul negocierilor estet deblocarea activităţii Grupului de contact trilateral pentru a avansa în continuare în reglementarea paşnică a conflictului din Donbas.
Kievul doreşte o ameliorare a verificării încetării complete a focului în estul Ucrainei, deblocarea procesului de eliberare reciprocă a prizonierilor şi deschiderea punctelor de control pe linia de demarcaţie.
Moscova doreşte să treacă peste aceste etape şi încearcă să obţină acordul Kievului la un dialog direct cu separatiştii şi acordarea unui statut de autonomie pentru cele două autoproclamate "republici populare" Lugansk şi Doneţk.
Runda anterioară de negocieri la nivel de consilieri politici ai liderilor celor patru ţări participante (Germania, Franţa, Ucraina şi Rusia) a avut loc la 26 aprilie 2021 la Paris, încheindu-se de asemenea fără niciun rezultat, după circa opt ore de discuţii.
Zone din regiunile Lugansk şi Doneţk care se întind de-a lungul frontierei cu Rusia sunt controlate de aproape opt ani de separatişti proruşi, susţinuţi de Moscova, de la începutul conflictului din Donbas în aprilie 2014.
Conflictul din Donbas, departe de a se încheia: Nouă ore de dezbateri şi niciun rezultat
București
7°C
Articole Similare

55
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
55

153
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
153

339
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
339

384
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
384

329
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
329

282
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
282

491
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
491

210
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
210

282
Un oraș din România acordă tichete pentru depresie: Secretul tratamentului e altul
282

660
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
660

759
Lovitură ca-n filme în Austria: Un român a furat o adevărată comoară de la bărbatul pentru care lucrase
759

1.083
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.083

1.234
Se strânge șurubul în sistemul medical: Reguli mai stricte și control mai dur pentru asistenții medicali | DOCUMENT
1.234
















Comentează