Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR) solicită respingerea propunerii legislative prin care se doreşte transferul gratuit din proprietatea privată a statului a terenurilor din cadrul Complexului Romexpo către Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), conform unui comunicat remis miercuri de CNIPMMR, potrivit Agerpres.
Comisia Economică din Senat a dezbătut marţi propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România, prin care se doreşte transferul gratuit, din proprietatea privată a statului, a terenurilor în suprafaţă totală de 502.167 metri pătraţi, din cadrul complexului Romexpo către Camera de Comerţ şi Industrie a României, aminteşte Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii.
"CNIPMMR solicită respingerea propunerii legislative, aceasta fiind făcută în avantajul exclusiv al CCIR, o asociaţie privată, care practic ar fi împroprietărită cu un teren într-o zonă centrală a Bucureştiului şi ar dobândi dreptul de a încasa taxe de la întreprinzători. CNIPMMR consideră că Romexpo ar trebui pus în valoare printr-un parteneriat public-privat, în care, alături de administraţia publică centrală, Primăria Municipiului Bucureşti, pe de o parte, şi toate organizaţiile reprezentative ale mediului de afaceri pe de altă parte, să fie elaborate programe pentru promovarea IMM-urilor din România: crearea celui mai mare accelerator de afaceri din sud-estul Europei; înfiinţarea centrului expoziţional MICE pentru turismul românesc; construirea unei săli polivalente (pentru organizarea de evenimente, concerte, show-uri, conferinţe etc.); organizarea de târguri gratuite pentru start-up-uri; organizarea unor evenimente de referinţă: cel mai mare congres de tehnologie din estul Europei; coworking space pentru start-up-uri şi IMM-uri din industria IT", se menţionează în document.
Propunerea legislativă propune introducerea de noi obligaţii birocratice şi taxe pentru întreprinzători, prin obligarea acestora de a se înscrie într-un registru - Catalogul firmelor - realizat de CCIR şi de a plăti o taxă anuală aferentă acestei înscrieri, potrivit CNIPMMR.
"Proiectul încalcă dreptul constituţional la liberă asociere, obligând profesioniştii -societăţi comerciale şi PFA-uri, întreprinderi individuale şi familiale - să se înscrie în Catalogul firmelor; nu poate fi obligată o persoană juridică să se înscrie într-un registru realizat de către o structură asociativă şi să achite şi o taxă pentru acest lucru, care nu reprezintă un serviciu prestat în folosul acelei firme ci îndeplinirea unuia dintre obiectivele camerelor de comerţ, pe care aceasta ar trebui să şi-l realizeze prin mijloace proprii şi nu prin forţa coercitivă a unei legi. Taxele reprezintă obligaţii fiscale ale persoanelor juridice care se achită numai în contraprestaţie cu un serviciu executat de către o autoritate publică. Se încalcă dispoziţiile Constituţiei privind libertatea şi dreptul de a exercita o activitate economică, prin obligarea obţinerii unui 'certificat de competenţă' contracost, iar potrivit art. 281 alin. 7 din proiect în lipsa acestui certificat de competenţă eliberat de CCIR, nu mai pot fi depuse situaţiile financiare la unităţile Ministerului Finanţelor Publice", se menţionează în comunicatul CNIPMMR.
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii critică şi faptul că "o asociaţie privată - Camera de Comerţ şi Industrie a României - indiferent de scopul declarat şi denumire, dobândeşte, prin proiect avantaje din partea statului prin creşterea activului patrimonial - primirea în proprietate în mod gratuit a unui teren, are avantaje în domeniul producţiei, comerţului, prestării de servicii, o zonă în care primează libertatea comerţului şi concurenţa loială".
CNIPMMR subliniază că terenul care se doreşte să fie transferat gratuit CCIR este proprietatea statului român şi în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" potrivit HG nr. 1709/2004 şi HG nr. 2127/2004.
Conflict între CNIPMMR și CCIR pentru ROMEXPO
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

31
Conflictul geopolitic constituie un nou şoc advers de ofertă pentru economia globală, declară guvernatorul Băncii Greciei
31

44
Proiectul de OUG privind importul de produse second-hand pune presiune pe industrie, avertizează ARETEX
44

31
Conferinţă ministerială a Organizaţiei Mondiale a Comerţului de la Yaounde s-a încheiat fără un acord, după patru zile de discuţii
31

3.704
Adrian Negrescu îl ceartă pe Bogdan Ivan: Firmele românești riscă să se închidă, magazinele pot rămâne fără marfă, din cauza lipsei de motorină
3.704

2.924
Tuneluri și zeci de poduri peste Carpați: ministrul Transporturilor anunță un pas decisiv pentru Autostrada Unirii
2.924

3.254
Guvernul pregătește tăierea accizelor la carburanți: mecanism „în trepte” pentru scăderea prețurilor la pompă (surse)
3.254

80
Românii produc cele mai puține deșeuri din Uniunea Europeană
80

6.001
VIDEO Florin Barbu bate cu pumnul în masa lui Ilie Bolojan: Credeți că o să moară cineva? De ce să sufere doar românii? / Ce se va întâmpla cu adaosul la produse
6.001

108
Acord energetic România–Bulgaria: Etem Gestamp va cumpăra energie eoliană de la parcul VIFOR
108

6.838
Un nou trend în multinaționale: concedieri masive, mascate sub pretextul Inteligenței Artificiale / 700 de angajați au „zburat” de la Meta în ultima săptămână
6.838

4.036
Prețul apartamentelor din București a crescut iar: Paradoxal, casele se ieftinesc!
4.036

3.990
Criza carburanților - Reuniunea de la Guvern s-a terminat așa cum a început. Ncio măsură concretă nu a fost luată
3.990

1.290
Prețul petrolului crește iar luni dimineața: Bursele din Asia au deschis în scădere
1.290
















Comentează