Concursul pentru ocuparea unor posturi de şofer la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea a fost suspendat şi urmează să fie reluat, după ce Sindicatul Liber Ambulanţa Vrancea a semnalat neconcordanţe între anunţul de concurs şi structura compartimentelor prevăzută de lege, situaţia care ar fi putut genera probleme de încadrare şi eventuale litigii, au anunţat reprezentanţii sindicali.
Liderii sindicali au avertizat că, în lipsa unui anunţ formulat corect, persoanele admise ar fi putut avea aşteptări eronate cu privire la atribuţiile posturilor pentru care urmau să fie angajate, potrivit Agerpres.
"Demersul nostru are un caracter preventiv şi instituţional. Concursul a fost suspendat şi va fi reluat deoarece anunţul iniţial nu a fost formulat suficient de clar şi putea genera aşteptări eronate. Considerăm esenţial ca persoanele care candidează să cunoască exact natura activităţii pentru care se angajează. Posturile vizate presupun activitate în cadrul compartimentului de consultaţii la domiciliu şi transport sanitar neasistat, fără participare la intervenţii de urgenţă sau la accidente grave. Am solicitat refacerea anunţului, cu informaţii complete şi conforme cadrului legal, pentru a proteja atât candidaţii, cât şi instituţia de eventuale litigii ulterioare", a declarat, pentru AGERPRES, liderul Blocului Naţional Sindical Vrancea, Ionuţ Bălan.
Potrivit Legii nr. 95/2006, în cadrul serviciilor de ambulanţă funcţionează două compartimente distincte: compartimentul de asistenţă medicală de urgenţă şi transport medical asistat, care desfăşoară intervenţii la urgenţe şi accidente cu ambulanţe de tip B şi C, şi compartimentul de consultaţii la domiciliu şi transport sanitar neasistat, care asigură consultaţii la domiciliu şi transporturi sanitare programate, cu ambulanţe de tip A, fără participare la intervenţii de urgenţă.
În prezent, conducerea SAJ Vrancea analizează soluţiile legale, fiind luată în calcul reluarea procedurii de concurs, cu clarificarea compartimentelor şi a atribuţiilor corespunzătoare posturilor scoase la concurs.





























Comentează