Comisia parlamentară comună pentru controlul activităţii Serviciului Român de Informaţii (SRI) a depus miercuri o iniţiativă legislativă care prevede includerea primarilor de sector ai municipiului Bucureşti şi a primarilor municipiilor reşedinţă de judeţ pe lista beneficiarilor legali de informaţii din domeniul securităţii naţionale.
Potrivit unui comunicat al comisiei, se propune, totodată, înlocuirea sintagmei "conducătorilor Consiliilor judeţene, respectiv al Consiliului General al Municipiului Bucureşti" cu "preşedinţilor Consiliilor judeţene", pentru clarificarea în mod limitativ a beneficiarilor de informaţii prevăzuţi de lege.
Iniţiatorii susţin că propunerea vine în sprijinul eficientizării activităţii primarilor marilor municipii, pentru respectarea practicii democratice în exercitarea atribuţiilor acestora, a statului de drept, pentru dezvoltarea comunităţilor locale, precum şi pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Propunerea legislativă a fost iniţiată de şapte dintre cei nouă membri ai comisiei parlamentare, respectiv de senatorii Ioan-Cristian Chirteş şi Marius Alexandru Dunca şi de deputaţii Florin-Silviu Hurduzeu, Alexandru Iulian Muraru, Sorin Răzvan Prişcă, Mitică Marius Mărgărit, Teodor Lazăr. Pentru acest proiect au semnat şi alţi parlamentari de la mai multe grupuri politice.
Potrivit Hotărârii Parlamentului nr.30/1993, comisia poate iniţia proiecte de legi în domeniul securităţii naţionale.
Comisia SRI din Parlament vrea să schimbe legea: Acces la informații clasificate pentru zeci de aleși locali
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

1.168
VIDEO Sorin Grindeanu lămurește scandalul corupției de la ARR: Eu țin în cutii de pantofi prețul la motorină! Dacă știam, îl reclamam eu
1.168

1.170
VIDEO Sorin Grindeanu neagă întâlnirea cu Nicușor Dan și lansează un scenariu exploziv: PSD poate să treacă în opoziție
1.170

975
Oana Gheorghiu le spune politicienilor că "oamenii nu se mai mulțumesc cu vorbe": "România e acum ca o navă aflată pe o mare în plină furtună şi cu un foc la bord"
975

55
Târziu cere demisia ministrului Educației: Ordinul care pune profesorii la control psihiatric este o aberație
55

2.582
Sorin Grindeanu l-ar fi "vizitat" pe Nicușor Dan, după ce președintele l-a convocat la "Palat": Informația nu a fost confirmată de surse politice
2.582

2.202
Alexandru Nazare critică PSD la punct: Aud că avem soluții, dar dacă nu au sursă de venit, ele rămân idei
2.202

2.940
Lovitură majoră pentru ultrași / Legea 4 a fost modificată în Senat: măsuri mai stricte și pedepse mai dure pe stadioane, spectacol pirotehnic interzis după fluierul de start
2.940

64
MAE anunţă iniţierea programului de schimburi între România şi Statele Unite ale Americii - Romania-United States Exchange Program
64

9.096
ALERTĂ VIDEO - Ruptură în Coaliție: UDMR-iștii au plecat nervoși din ședința de vot final a Senatului
9.096

1.069
Piedone scapă definitiv de controlul judiciar: Curtea de Apel Brașov respinge contestația DNA
1.069

4.237
Test major pentru Guvern: 22 de companii de stat, în pragul unor decizii radicale. Vicepremierul vorbește despre închideri, restructurări și listări
4.237

120
Marius Budăi (PSD): Dacă trebuie să luăm o măsură drastică, vom lua o măsură drastică
120

3.036
Dublul joc al AUR în relația cu Washingtonul - După poziționarea din Parlament, liderii partidului apar la recepția ambasadorului SUA
3.036
















Comentează