Comisia Europeană a completat la 6 mai strategia UE privind vaccinurile cu o strategie privind mijloacele terapeutice vizând COVID-19, cuprinzând întregul ciclu de viaţă al medicamentelor: de la cercetare, dezvoltare şi fabricare, până la achiziţionare şi punere la dispoziţie pe scară largă, informează Reprezentanţa Comisiei Europene.
Strategia include acţiuni şi obiective clare, inclusiv autorizarea a trei noi mijloace terapeutice pentru tratarea COVID-19 până în octombrie 2021 şi, posibil, a încă două până la sfârşitul anului, informează Agerpres.
Strategia privind mijloacele terapeutice împotriva COVID-19 completează strategia UE privind vaccinurile împotriva COVID-19 din iunie 2020 şi se bazează pe activitatea desfăşurată în prezent de Agenţia Europeană pentru Medicamente şi de Comisie pentru a sprijini cercetarea, dezvoltarea, fabricarea şi punerea la dispoziţie pe scară largă a unor mijloace terapeutice.
Strategia face parte dintr-o uniune europeană a sănătăţii puternică, utilizând o abordare coordonată la nivelul UE pentru a proteja mai bine sănătatea cetăţenilor noştri, pentru a dota UE şi statele sale membre cu mijloace menite să prevină şi să contracareze mai bine viitoarele pandemii şi pentru a îmbunătăţi rezilienţa sistemelor de sănătate din Europa.
Comisia Europeană propune o strategie a UE pentru a gestiona noul coronavirus
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

396
SUA consumă prea multă muniție în războiul din Iran. Au epuizat în două săptămâni stocurile care se refac în ani de zile
396

799
Aviaţia israeliană provoacă panică la Beirut în timpul vizitei secretarului general al ONU
799

58
Germania „nu doreşte să se implice” în războiul din Iran: cancelarul german a explicat motivul
58

748
Spectrul crizei din anii 70 - Ce impact va avea războiul din Iran asupra economiei americane
748

2.950
AUDIO Trump confirmă alianța militară Rusia-Iran-China: „Cred că Putin poate ajută un pic Iranul”
2.950

2.836
Donald Trump anunță escaladarea războiului cu Iranul: 'Îi vom lovi foarte tare în următoarea săptămână'
2.836

5.459
VIDEO Atac dur al Ucrainei în Rusia: 7 morți și 40 de răniți / Primele măsuri anunțate de Vladimir Putin
5.459

2.088
Alertă mondială - Omenirea e în pragul unei crize alimentare din cauza blocării Strâmtorii Ormuz
2.088

3.830
Mișcare strategică în NATO la granița României: Scutul Patriot de la frontiera cu Bulgaria a fost activat
3.830

15.914
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
15.914

4.004
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
4.004

77
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
77

75
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
75
















Comentează