Comisia Europeană a lansat marţi cea de a doua cerere de propuneri pentru proiecte la scară largă din cadrul Fondului pentru inovare, unul dintre cele mai mari programe din lume pentru demonstrarea tehnologiilor inovatoare cu emisii scăzute de dioxid de carbon, finanţate din veniturile obţinute din licitarea certificatelor de emisii din sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii, conform agerpres.
Potrivit unui comunicat al Executivului comunitar, cu un buget de 1,5 miliarde de euro, fondul va finanţa tehnologii revoluţionare în domeniile energiei din surse regenerabile, al industriilor mari consumatoare de energie, al stocării energiei şi al captării, utilizării şi stocării dioxidului de carbon.
"Fondul pentru inovare ajută la aplicarea pe scară largă a soluţiilor tehnologice necesare pentru tranziţia verde. Prin această cerere de propuneri, vom sprijini proiectele inovatoare, accelerându-le şi aducându-le pe piaţă cât mai curând posibil. Această investiţie va sprijini decarbonizarea economiei Europei, pregătind terenul pentru neutralitatea climatică în 2050 şi consolidând poziţia Europei de lider tehnologic la scară mondială", a declarat vicepreşedintele executiv Frans Timmermans.
Luând în considerare numărul foarte mare de proiecte prezentate în cadrul primei cereri de propuneri şi de rezerva substanţială de proiecte, Comisia a simplificat procesul de depunere a cererilor, care constă acum dintr-o singură etapă. Acest lucru va reduce semnificativ intervalul de timp de la depunerea cererii până la acordarea finanţării.
Proiectele vor fi evaluate în funcţie de potenţialul lor de a evita emisiile de gaze cu efect de seră, de potenţialul lor de inovare, de maturitatea financiară şi tehnică, precum şi de potenţialul lor de aplicare la scară largă şi de rentabilitatea lor. Cererea de propuneri este deschisă pentru proiecte din toate statele membre ale UE, Islanda şi Norvegia, până la 3 martie 2022.
Pentru proiectele care sunt promiţătoare, dar nu suficient de mature pentru acordarea unui grant, va fi disponibilă asistenţă pentru dezvoltarea proiectelor din partea Băncii Europene de Investiţii.
Proiectele se pot depune prin intermediul portalului de finanţare şi de licitaţie al UE, unde sunt disponibile mai multe detalii privind întreaga procedură. Termenul-limită pentru depunerea proiectelor este 3 martie 2022. Depunătorii proiectelor vor fi informaţi cu privire la rezultatele evaluării în cursul celui de al treilea trimestru al anului 2022. Acordarea granturilor şi semnarea proiectelor va avea loc în al patrulea trimestru al anului 2022.
Comisia Europeană vrea o Europă cât mai verde și investeşte 1,5 miliarde euro în proiecte inovatoare în domeniul tehnologiilor curate
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

680
România are un nou proiect de țară. Mugur Isărescu: "Vom intra într-un alt proiect, adoptarea euro"
680

9
Livrările Tesla, sub așteptările analiștilor de pe Wall Street în primul trimestru din 2026
9

971
Viktor Orban cere UE ridicarea imediată a sancțiunilor asupra energiei rusești: "Europa este în pericol grav. Reprezintă singura cale de ieșire"
971

11
Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană: Intervenţiile statului asupra preţurilor periclitează investiţiile
11

56
Discursul lui Donald Trump zguduie piețele energetice: Prețul petrolului din SUA a crescut cu 9%
56

23
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere în lume: Wall Street a deschis şedinţa de joi în scădere
23

1.292
'Un pas în direcţia corectă, dar insuficient': Reacția BNS după ce Guvernul a decis reducerea accizei la motorină cu 30 de bani. Ce avertisment lansează
1.292

36
ANAF avertizează asupra apelurilor telefonice frauduloase în numele instituției
36

90
Ambasadorul Republicii Uzbekistan în România: Țara voastră reprezintă o poartă directă de acces către UE, având o importanţă deosebită pentru Uzbekistan
90

1.834
Ministerul Finanțelor anunță restructurări la Autoritatea Vamală Română: Se schimbă radical controalele în vămi
1.834

27
Tesla revine în forță în Europa: vânzările explodează după luni dificile
27

41
China extinde programul yuanului digital: Banca Centrală a autorizat mai multe bănci
41

35
Inflaţia va creşte până la 3,1% în trimestrul al doilea, estimează BCE
35
















Comentează