Coasta de Fildeș și Camerun, egal în meciul direct de la Cupa Africii pe Națiuni

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 29-12-2025 04:09

Article thumbnail

Sursă foto: Shutterstock

În meciul direct din grupa F a Cupei Africii pe Națiuni, Coasta de Fildeș și Camerun au încheiat la egalitate, scor 1-1, în ultimul meci programat duminică seară, într-un duel intens, marcat de multe ocazii și un ritm ridicat în debutul părții secunde, informează Mediafax.

Amad Diallo a deschis scorul pentru Coasta de Fildeș în minutul 51, printr-un șut plasat cu piciorul stâng. Acesta este al doilea său gol în turneu, după cel care le-a adus victoria împotriva Mozambicului (1-0).

Camerunul a răspuns rapid prin Junior Tchamadeu, care a egalat în minutul 56, lobând portarul Yahi Fofana după ce mingea a fost deviată de apărarea ivoriană.

Partida a fost marcată și de câteva momente controversate. Un presupus henț al lui Evan Ndicka cerut de camerunezi nu a fost fluierat. Iar un gol al lui Franck Kessié a fost anulat pentru ofsaid.

În ciuda presiunii, niciuna dintre echipe nu a reușit să se desprindă, cu intervenții importante ale portarului de la Dinamo București, Devis Epassy (min. 60), și un șut liber al lui Mbeumo care a ratat cadrul porții (min. 78).

În prima jumătatre a meciului, Camerun a avut cele mai bune ocazii, prin Darlin Yongwa și Christian Kofané, al cărui șut a fost deviat în transversală. De partea ivoriană, Diallo și Vakun Bayo nu au reușit să își fructifice ocaziile.

Prin acest rezultat, ambele echipe se vor califica în optimile de finală înainte de ultimele meciuri din grupă, programate miercuri. Coasta de Fildeș va întâlni Gabon, echipă deja eliminată, iar Camerun va juca împotriva Mozambic.

Meciul a început cu un moment de reculegere în memoria lui Jean-Louis Gasset, fost selecționer al Coastei de Fildeș, decedat vineri.

În alte meciuri ale zilei de duminică, Algeria a învins Burkina Faso, scor 1-0, în Grupa E, asigurându-și calificarea în optimile de finală. Totodată, Sudan a învins Guineea Ecuatorială, scor 1-0, tot în Grupa E, iar Mozambic a câștigat cu Gabon, scor 3-2.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri