Cluburile de fotbal din primele două ligi engleze, Premier League şi Championship, vor putea reînfiinţa din ianuarie zonele de pe stadioane de unde suporterii vor putea urmări meciurile în picioare, interzise din 1989, a anunţat miercuri Autoritatea privind securitatea pe stadioane (SGSA), scrie AFP, citat de agerpres.
Conform sursei, este vorba de un program-pilot pentru care cluburile pot aplica până pe 6 octombrie. În cazul în care vor primi autorizaţie, începând din ianuarie pot exista secţiuni pe stadioane pentru spectatori în picioare. O comisie independentă va trebui apoi să tragă concluziile acestui experiment.
În 1989, după dezastrul de la Hillsborough, care s-a soldat cu 97 de morţi, secţiunile în picioare au fost interzise pe toate stadioanele engleze şi galeze. Trei ani mai târziu, interdicţia a fost limitată la cele două divizii de top.
''Am precizat clar că vom lucra cu suporterii şi cu cluburile pentru a introduce locuri sigure în picioare pe stadioanele de fotbal", a declarat ministrul sporturilor, Nigel Huddleston.
Standurile ar trebui să permită totuşi susţinătorilor să se aşeze dacă doresc, nu ar trebui să împiedice persoanele cu dizabilităţi să urmărească meciurile, şi va trebui să existe şi un cod de conduită pentru suporteri.
''Acum că au fost efectuate studii preliminare iar stadioanele pot funcţiona din nou la capacitate maximă în ţară (după un sezon în spatele uşilor închise din cauza Covid), a sosit momentul să mergem mai departe'', a adăugat Huddleston.
Tragedia cea mai mare care a lovit vreodată sportul britanic s-a produs la semifinala de Cupa Angliei dintre Liverpool şi Nottingham Forest, pe 15 aprilie 1989, în timp ce suporterii primei echipe se împingeau în faţa porţilor, înaintea loviturii de începere a meciului. Agenţii de ordine au deschis atunci o poartă care ducea către zona ce le era rezervată, pentru a scădea presiunea, însă fanii s-au îmbulzit către o tribună deja suprapopulată.
Bilanţul iniţial a fost de 94 de moţi, cărora li s-au adăugat alte trei persoane care au murit din cauza rănilor.
Cluburile de fotbal din Anglia vor putea reînfiinţa din ianuarie zonele de pe stadioane de unde suporterii vor putea urmări meciurile în picioare
Explorează subiectul
Articole Similare

29
Novak Djokovici nu se gândește la retragere: 'Vreau să continui' și după JO 2028
29

17
SC Miercurea Ciuc a câştigat derbyul Harghitei cu ACSH Gheorgheni
17

36
Biatlon: Rezultatele autopsiei norvegianului Sivert Bakken sunt aşteptate în martie
36

60
U-BT Cluj-Napoca încheie anul 2025 cu o victorie dramatică în fața lui Śląsk Wrocław
60

31
Mijlocaşul bosniac Miralem Pjanic şi-a anunţat retragerea din activitate la 35 de ani
31

2.281
Se pregătește un adevărat cutremur în fotbal: cum va schimba jocul noua regulă propusă de șeful FIFA
2.281

24
Tunisia şi Tanzania s-au calificat în optimile de finală ale Cupei Africii pe Naţiuni
24

19
FC Hermannstadt s-a despărţit de fundaşul luxemburghez Vahid Selimovic
19

9
Atacantul Samy Merheg va evolua pentru Sporting Braga
9

33
Roberto Baggio propune o reformă pentru fotbalul italian: accent pe tineri și limitarea străinilor
33

9
La final de an, jucători ai lui Espanyol Barcelona au vizitat două spitale de copii
9

29
Liverpool s-a despărţit de secundul responsabil de fazele fixe
29

45
Espanyol Barcelona anunţă măsuri sporite de securitate pentru derby-ul catalan cu FC Barcelona
45

















Comentează