Circulaţia trenurilor de mate viteză de la Madrid în Andaluzia a fost reluată

Autor: George Traicu

Publicat: 17-02-2026 13:46

Article thumbnail

Sursă foto: Renfe

Operatorul feroviar spaniol Renfe a anunţat marţi reluarea circulaţiei trenurilor de mare viteză între Madrid şi Andaluzia (sud), al o lună după o coliziune între două trenuri, la Adamuz, soldată cu 46 de morţi, relatează AFP, potrivit news.ro.

Traficul feroviar între capitala spaniolă şi Andaluzia, inclusiv către oraşul turistic Sevilla, a fost oprit şi înlocuit în parte cu autobuze, în urma acestui accident, la 18 ianuarie, care a bulversat înttreaga Spanie.

Ministrul spaniol al Transporturilor Oscar Puente, căruia dreapta şi exxtrema dreaptă, aflate în opoizţie, îi cer demisia după drama de la Adamuz, anunţa că preconiza redeschiderea liniilor la începutul lui febuarie.

Însă o serie de furtuni a amânat lucrările de reparaţii la căile avariate.

Renfe a anunţat marţi într-un comunicat că-şi ”restabileşte” serivicul trenurilor de mare viteză de la Madrid la Sevilla, Cadiz, Granada, Almeria şi Huelva.

Însă legătura Madrid-Malaga, frecventată de către turişti, ”va reveni la o funţcionare normală” ”la începutul lui martie”, după surparea unui zid de susţinere, precizează compania.

Reţeaua feroviară de mare viteză spaniolă este a doua cea mai importantă din lume - cu aproximativ 4.000 de kilometri de căi ferate - şi una dintre mândriile Spaniei.

Drama de la Adamuz, urmată după 48 de ore de un accident soldat cu moartea unui conductor de tren în Catalonia, a relansat dezbateri în Spania despre întreţinerea reţelei feroviare şi siguranţa pasagerilor în cea de a doua cea mai vizitată ţără din lume pe an.

La Adamuz, un tren al companiei private Iryo a deraiat şi apoi a lovit un tren al companiei Renfe care venea din sens opus, o coliziune extrem de violentă, la o viteză de peste 200 de kilometri pe oră.

Ipoteza privilegiată în acest stadiu de către anchetatori este a unei ruperi a unei şine, care a provocat deraierea trenului Iryo.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri