Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) nu a primit încă autorizaţia oficială de acces la închisoarea Olenivka din zona controlată de trupele ruse în estul Ucrainei, unde zeci de prizonieri de război ucraineni au fost ucişi într-un bombardament efectuat în circumstanţe neclare şi pentru care Rusia şi Ucraina se acuză reciproc, transmite duminică AFP, potrivit Agerpres.
''Până la ora actuală nu am primit confirmarea oficială care să ne dea acces pentru a vedea locaţia sau prizonierii de război victime ale atacului şi oferta noastră de asistenţă materială nu a fost încă acceptată'', a menţionat CICR într-un comunicat emis duminică după-amiază.
Ministerul rus al Apărării a transmis sâmbătă seară că a adresat CICR şi ONU o invitaţie pentru a se deplasa la faţa locului. ''Federaţia Rusă, în interesul unei anchete obiective asupra raidului împotriva centrului de detenţie de la Elenovka (Olenivka), din care a rezultat moartea unui mare număr de prizonieri de război ucraineni, a invitat oficial experţii ONU şi ai Comitetului Internaţional al Crucii Roşii'', a precizat Ministerul rus al Apărării.
Comitetul Internaţional al Crucii Roşii a cerut acces ''în toate locurile unde au fost duşi morţii şi răniţii'' şi a oferit de asemenea asistenţă pentru evacuarea răniţilor şi material medical.
Rusia susţine că atacul asupra închisorii a fost efectuat cu un lansator de rachete multiple HIMARS cu rază lungă de acţiune aflat în dotarea armatei ucrainene, care a primit până în prezent circa 12 lansatoare de acest fel din partea SUA. Potrivit Moscovei, în acel centru de detenţie se aflau în momentul atacului 193 de prizonieri de război ucraineni, dintre care 50 au fost ucişi şi 73 sunt răniţi.
De partea sa, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia pentru acest atac, pe care l-a calificat drept o ''crimă de război rusă deliberată'
CICR aşteaptă permisiunea de acces pentru a investiga atacul asupra închisorii Olenivka şi a acorda ajutor răniţilor
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

14
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
14

148
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
148

83
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
83

384
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
384

288
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
288

62
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
62

35
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
35

528
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
528

781
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
781

44
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
44

740
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
740

613
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
613

709
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
709
















Comentează