China a anunţat vineri numirea lui Wu Hongbo, un diplomat experimentat, în calitate de primul său reprezentant special pentru afaceri europene, având misiunea de ''a întări comunicarea, coordonarea şi cooperarea cu Europa'', informează EFE potirivit Agerpres.
''China şi Europa au interese comune şi ambele sprijină apărarea multilateralismului, a comerţului liber şi a unei economii mondiale deschise. Sperăm să obţinem noi progrese în relaţiile noastre prin această numire'', a explicat purtătorul de cuvânt al MAE chinez, Geng Shuang, într-o conferinţă de presă.
Wu, fost subsecretar general în Departamentul pentru Afaceri Economice şi Sociale al Naţiunilor Unite şi ex-ambasador al Chinei în Germania şi Filipine, va trebui ''să ajute MAE chinez în chestiunile europene, să promoveze schimburile între cele două părţi şi să lucreze pentru o asociaţie care luptă pentru pace, creştere, reformă şi civilizaţie'', a adăugat Geng.
În aprilie 2019, la summitul pe care l-a avut cu Uniunea Europeană (UE), China a oferit egalitate de tratament companiilor comunitare care investesc şi operează pe teritoriul său. UE este cel mai mare partener comercial al gigantului asiatic, iar China este al doilea cel mai mare partener al Europei: schimburile comerciale zilnice între ambele părţi se ridică la peste 1,5 miliarde de euro.
China s-a dovedit foarte activă în investiţii în infrastructură, precum autostrăzi şi poduri, în tehnologia comunicaţiilor şi în căile ferate, dar şi în termocentrale şi în industria grea, domenii în care blocul comunitar doreşte o reducere a activităţii deoarece sunt mari poluatoare.
În plus, UE are îndoieli în privinţa intrării companiilor chineze de stat în sectoare strategice de comunicare, în contextul în care companii de tehnologie din China sunt suspectate că trebuie să coopereze cu serviciile secrete chineze, notează EFE.
Dincolo de standardele de mediu şi de problemele de securitate cibernetică, UE şi-a arătat preocuparea faţă de îndatorarea excesivă a unor ţări care acceptă credite din partea Chinei pentru a-şi finanţa infrastructura. Totodată, China are o relaţie strânsă cu 17 ţări din Europa Centrală şi de Est care susţin iniţiativa 'noului drum al mătăsii'.
China impulsionează relațiile cu Europa - Beijingul a numit primul săau reprezentant pentru afaceri europene
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

763
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
763

765
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
765

53
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
53

1.534
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
1.534

64
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
64

2.175
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
2.175

2.937
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
2.937

1.757
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.757

57
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
57

2.363
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.363

39
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
39

2.100
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.100

83
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
83
















Comentează