China îşi va putea instala forţe armate la o bază navală din Cambodgia, conform unui acord secret încheiat recent între Beijing şi Phnom Penh, a informat duminică Wall Street Journal, preluat de Reuters potrivit Agerpres.
Conform acordului, care a fost încheiat în primăvară, dar nu a fost făcut public, China are acces exclusiv la o parte din baza navală cambodgiană Ream din Golful Thailandei, susţin surse americane şi aliate ale publicaţiei citate.
Aranjamentul sporeşte capacitatea Chinei de a-şi susţine revendicările teritoriale şi economice disputate în Marea Chinei de Sud şi constituie o provocare pentru aliaţii Statelor Unite din sud-estul Asiei.
Oficiali chinezi şi cambodgieni au dezminţit existenţa acordului, precizează Wall Street Journal.
Departamentul de Stat american a cerut Cambodgiei să respingă o astfel de înţelegere, arătând într-o declaraţie că ţara are "un angajament constituţional faţă de popor de a duce o politică externă independentă".
"Suntem îngrijoraţi că orice paşi ai guvernului cambodgian de a invita o prezenţă militară străină în Cambodgia ar ameninţa coerenţa şi importanţa Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) pentru coordonarea evoluţiilor regionale şi ar perturba pacea şi stabilitatea în sud-estul Asiei", arată declaraţia.
Luna aceasta, Departamentul Apărării Statelor Unite a sugerat, într-o scrisoare către autorităţile de la Phnom Penh, că Beijingul ar putea încerca să obţină o poziţie militară în Cambodgia. Scrisoarea cere explicaţii privind motivele pentru care Cambodgia a refuzat oferta de reparare a unei baze navale
China a încheiat un acord secret pentru folosirea unei baze navale din Cambodgia
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
0

87
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
87

165
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
165

326
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
326

571
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
571

973
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
973

51
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
51

826
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
826

37
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
37

3.361
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.361

1.692
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.692

1.522
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.522

2.997
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.997
















Comentează